Școala de vară SȘIR, Arad, 19-24 iulie 2018
- Post by: Valentin Maier
- February 10, 2024
- No Comment
Societatea de Științe Istorice din România organizează, ca în fiecare an, Școala de vară. Anul acesta ea se va desfășura la Arad, în perioada 19-24 iulie 2018 și sub titlul „România de acum 100 de ani, România de peste 100 de ani. Imaginând Bicentenarul”.
Au fost stabilite mai multe comunicări care vor fi susținute de invitați speciali, inclusiv o sesiune de comunicări destinată exclusiv membrilor SȘIR. Pe lângă aceste comunicări la care vom avea drept gazde instituții importante precum Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” și Muzeul Memorial „Vasile Goldiș”, toate din Arad, colegii din Filiala Arad SȘIR, sub a căror organizare se desfășoară această ediție specială a Școlii de vară, au pregătit și o serie de vizite și excursii la cele mai importante monumente istorice din orașul Arad, la mănăstirile Bodrog, Bezdin și la Cenad, la muzeele „Ioan Slavici-Emil Monția” din Șiria și „Maria Radna” din Lipova, la Grădina botanică și castelul din Macea.
În plus, va fi organizată și o excursie de o zi la Budapesta, pe urmele românilor și aromânilor care au contribuit la dezvoltarea acestui oraș.
Cazarea participanților va fi asigurată la Hotelul „Aradul”, situat în centrul orașului, la mică distanță de numeroase obiective istorice și culturale, iar masa se va lua la restaurantul aceluiași hotel, cu excepția câtorva zile, când se va pleca din oraș.
Participanții la școala de vară, în urma unei evaluări și certificări a competențelor profesionale dobândite, vor primi credite de formare şi dezvoltare profesională.
Taxa de participare este de 500 de lei (acoperă cazare 6 nopți începând cu 18/19 iulie, 3 mese/zi, mape & hand-out-uri, activitățile incluse în program; nu se acoperă: transportul participanților până la/de la Arad).
Suma se va depune prin transfer bancar în contul Societății de Științe Istorice din România, IBAN RO36RNCB0076029411430001, cu mențiunea „taxă de participare la Cursurile de Vară ale SȘIR (Arad, 19-24 iulie 2018) pentru dl./dna. ……………., membru al filialei ………. a SȘIR”; copia documentului de certificare a depunerii sumei (sau a viramentului bancar) va fi transmisă prin e-mail în formă scanată pe adresa secretariatssir@gmail.com, iar Secretariatul va confirma prin e-mail înregistrarea participării în limita numărului de 50 de locuri rezervate pentru membrii Societății de Științe Istorice din România.
Societatea de Științe Istorice din România va oferi ca și în anii precedenți 2 burse care vor consta în participarea gratuită la Școala de Vară ce va avea loc anul acesta la Arad (subvenție de 500 de lei, acoperind cazarea, masa și activitățile propriu-zise) și care vor fi acordate unui profesor din învățământul gimnazial și unui profesor din învățământul liceal, cu vârsta sub 35 de ani și calitatea de membri ai SȘIR.
Acordarea burselor se va face în urma unui concurs, care va consta în două etape:
1) depunerea pe adresa secretariatssir@gmail.com a unui dosar care să cuprindă: CV, scrisoare de intenție și recomandare a unuia dintre membrii conducerii filialei SȘIR din care face parte, până la data de 25 iunie 2018
și
2) interviu telefonic, în perioada 26 iunie – 3 iulie 2018, ziua și ora urmând a fi comunicate din timp aplicanților.
***
Programul Școlii de Vară
Școala de Vară a Societății de Științe Istorice din România
ROMÂNIA DE ACUM 100 DE ANI, ROMÂNIA DE PESTE 100 DE ANI.
IMAGINÂND BICENTENARUL
– Arad – 19-24 iulie 2018 –
Organizatori:
Societatea de Științe Istorice din România
Consiliul Județean Arad
Primăria Municipiului Arad
Centrul Cultural Județean Arad
Centrul Municipal de Cultură Arad
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad
Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad
Arhiepiscopia Aradului
Parteneri:
Asociația „Ștefan Cicio Pop” Arad
Asociația „ASTRA arădeană – 1863”
Miercuri, 18 iulie 2018 – sosirea participanților
Cazare: Hotel „ARADUL” și Hotel „COSMIN”
Cina: Terasa Hotel „ARADUL”, ora 20,00
Joi, 19 iulie 2018
Sala „Regele Ferdinand”, Primăria Municipiului Arad
10,00-11,00 Festivitatea de deschidere a lucrărilor Școlii de vară
ALOCUȚIUNI:ÎPS Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad, prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul Universității „Aurel Vlaicu” Arad, prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, președintele Societății de Științe Istorice din România.
11,00-11,15 Pauză de cafea
11,15-14,00 Comunicări în plen
Prof. univ. dr. Rudolf Gräf, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, „Unirea din 1918 și germanii din Banat și Transilvania. Atitudini politice și implicații economice”.
Prof. univ. dr. Victor Neumann, Universitatea de Vest din Timișoara, „Banatul Timișoarei. Unirea regiunii cu România și evoluția ei în epoca interbelică”.
Prof. univ. dr. Corneliu Pădurean, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad,„Ștefan Cicio Pop – părinte al patriei”.
Dr. Doru Sinaci, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, „Mișcarea monografică arădeană”.
14,15 – 15,30 Masa de prânz (terasa Hotel „ARADUL”)
15,30 – 19,00 Vizitarea monumentelor istorice și de cultură din municipiul Arad
-Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad
(dr. Doru Sinaci, directorul Bibliotecii Județene Arad „Alexandru D. Xenopol” Arad – „Aradul – capitala politică a Marii Uniri”)
-Muzeul Memorial „Vasile Goldiș” Arad
(prof. univ. dr. Marius Grec, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, „Implicarea liderilor arădeni în realizarea Marii Uniri”.
-Parcul Reconcilierii și Galeriile „Turnul de Apă” Arad
(prof. Horia Truță, membru SȘIR – Arad, „Artă monumentală și semne memorialistice din părțile Aradului consacrate Unirii”)
20,00– cina (terasa Hotel „ARADUL”)
Vineri, 20 iulie 2018
Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Sala Senatului
9,00-11,00 Prelegeri în plen
Prof. univ. dr. Lavinia Betea, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad,„Istorie și reprezentări sociale”
Dr. Mircea Măran, Vârșeț, Serbia, „Românii din Banatul sârbesc – trecut, prezent și viitor”
Dr. Svetlana Suveică, IOS Regensburg, „27 martie 1918 la Chișinău. Din culisele negocierilor pentru statutul Basarabiei”
11,00-11,15 Pauză de cafea
11,15-14,00 Prelegeri în plen
Prof. Elisabeta Roșu, Prof. Florin Iştoc, Oradea, „Bihorenii și Marea Unire”
Lector univ. dr. Lucian-Vasile Szabo, Universitatea de Vest din Timișoara, „Participarea lui Sever Bocu la Primul Război Mondial”
Prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, Universitatea din București, „Schimbare socială și înnoire politică la finele Primului Război Mondial”
Lector univ. dr. Bogdan Bucur, SNSPA București, „O perspectivă sociologică asupra vieții politico-administrative din România Mare”
14,15 – 15,30Masa de prânz (terasa Hotel „ARADUL”)
15,30-18,30 Turism religios la mănăstirile Hodoș-Bodrog și Cenad
Drd. Paul Krizner, Academia Română, Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca, „Biserica română și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”
Cercetător științific I dr. Ioan Hațegan, Academia Română, Institutul „Titu Maiorescu” Timișoara, „Un mileniu de istorie la Mureșul de Jos”
20,00– cina (terasa Hotel „ARADUL”)
Sâmbătă, 21 iulie 2018
8,00-20,00 Vizită la Budapesta „Pe urmele românilor din Ungaria”
Prof. Eva Maria Iova-Șimon, redactor-șef „Foaia Românească” Gyula, Ungaria, „Comunitatea românească din Ungaria – trecut și viitor”
Dr. Adrian Șimon, directorul Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniu Arad, „Un veac fără România”
Duminică, 22 iulie 2018
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Sala Senatului
9,00-11,00 Prelegeri în plen
Conf. univ. dr. Ioan Cârjă, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, „Etnie, confesiune și proiecte politico-naționale în secolul al XIX-lea și la începutul secolului XX. Cazul românesc în context central-sud-est european”
Dr. Maria Alexandra Pantea, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, „Perceperea ideilor wilsoniene de liderii românilor din Banat și Transilvania”
Drd. Mihai-Octavian Groza, Muzeul Sebeș, „Finis Austriae! Constituirea primelor organisme naționale românești la Viena, Praga și Pola, în toamna anului 1918”
11,00-11,15 Pauză de cafea
11,15-13,30 Prelegeri în plen
Prof. dr. Dumitru Tomoni, vicepreședinte SSIR, „Nord-vestul Banatului și Marea Unire”
Prof. dr. Mihaela Grancea, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, „Drumul spre Marea Unire în filmul artistic „Dreptatea” (Andrei Blaier, 1989). Discursul oficial despre contexte istorice și eroi eponimi”
14,00 – 15,30Masa de prânz (terasa Hotel „ARADUL”)
(După-amiază liberă, la dispoziția participanților)
Luni, 23 iulie 2018
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Sala Senatului
9,00-11,00 Prelegeri în plen
Lector univ. dr. Stelean Ioan Boia, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, „Aradul, capitală politică a românilor transilvăneni în toamna anului 1918”
Conf. univ. dr. Adrian Nițu, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, „Economia și societatea arădeană în preajma Marii Uniri”
Muzeograf Dan Demșa, SȘIR Arad, „Prioritățile cercetării istorice românești moderne în părțile Aradului”
11,00-11,15 Pauză de cafea
11,15-14,00 Sesiune de comunicări științifice (participanți)
14,00 – 15,30Masa de prânz (terasa Hotel „ARADUL”)
15,30 – 20,00 Excursie la mănăstirea Maria Radna – Lipova, urmată de cină festivă, cu degustare de vinuri, în Podgoria Aradului
Marți, 24 iulie 2018
Sala „Regele Ferdinand”, Primăria Municipiului Arad
9,00-10,30 Dezbatere: „România în următorii 100 de ani. Istorie și perspectivă”
10,30-14,00 Colocviu de evaluare. Ceremonia de închidere a Școlii de vară. Decernarea premiilor Societății de Științe Istorice din România pe anul 2017 și a certificatelor de participare la Școala de vară. Concluzii finale.