Istoricul Adrian Cioroianu pledează pentru acordarea unei mai mari atenții Istoriei în programele școlare

Istoricul Adrian Cioroianu pledează pentru acordarea unei mai mari atenții Istoriei în programele școlare

De ce este nevoie de Istorie

de Adrian Cioroianu

În prezent, disciplina Istorie are parte de o singură oră pe săptămână în învăţământul gimnazial. Fac parte dintre cei care, inclusiv prin aceste rânduri, vor susţine propunerea ca Istoriei să-i fie alocate săptămânal două ore.

În momentul de faţă, spaţiul virtual este animat, printre altele, şi de pledoaria mai multor profesori – din mediul preuniversitar sau universitar – pentru o prezenţă mai consistentă a studiului Istoriei în învăţământul nostru. În context, comunitatea academică din Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti definitivează o poziţie care va fi curând publicată. Vineri, 22 ianuarie a.c., Administraţia Prezidenţială a anunţat calendarul dezbaterilor care au ca obiectiv o nouă lege a educaţiei pentru anul 2018. Desigur, dezbaterea despre studiul Istoriei nu este decât o parte dintr-un larg tablou. Fiecare materie este importantă şi nu am nici un fel de îndoială că fiecare are susţinătorii săi. În paranteză fie spus, eu mi-aş dori mai mulţi susţinători pentru Limba latină în şcoli – nu voi detalia acum de ce, poate o voi face cu alt prilej.

În cele ce urmează, reiau unele idei pe care le-am mai spus sau scris în ultimii ani cu privire la ceea ce eu cred a fi necesitatea unei mai mari atenţii acordate Istoriei în programa şcolară. Invit pe cât mai mulţi profesori de Istorie să se implice în această dezbatere, pentru ca rezultatul să fie unul benefic pe termen lung. Colegii profesori din mediul preuniversitar au nevoie de solidaritate, pentru că există un fir logic ce leagă toate treptele învăţământului în disciplina noastră: cu cât tinerii din clasele V-VIII vor înţelege mai bine ce este disciplina Istorie şi cu cât vor vedea că ea nu înseamnă – cum se mai crede – un fel de carte de telefon metatemporală, în care se înghesuie nume şi cifre/date, cu atât vom avea mai mulţi şi mai buni studenţi în facultăţile noastre de profil.

Citește restul articolului pe Adevarul.ro

Categories: Anunțuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *