In memoriam Nichita Adăniloaie (1927-2019)
- Post by: Valentin Maier
- February 10, 2024
- No Comment
Conducerea Societății de Științe Istorice din România anunță cu adâncă tristețe dispariția la 5 decembrie 2019, după o scurtă suferință, a celui care a fost profesorul doctor Nichita Adăniloaie, președintele său de onoare. Născut în urmă cu 92 de ani, ilustrul defunct s-a remarcat mai întâi ca cercetător științific, aplecându-se cu răbdare și onestitate mereu în căutarea adevărului asupra tuturor temelor majore ale României Moderne, cu o atenție specială arătată Bucovinei natale, pentru care a păstrat un adevărat cult.
A fost mai apoi un promotor neobosit al SȘIR, la nașterea căreia, în urmă cu 70 de ani, a fost prezent, dăruindu-i-se apoi cu un devotament și o pasiune unice, până în ultimii săi ani, într-un lung cursus honorum care l-a condus până la funcția cea mai înaltă, fiindu-i președinte în anii complicați ai tranziției post-comuniste.
A fost, astfel, cu totul firesc, să scrie și să publice prima Monografie a asociației noastre, cu care i-a celebrat primii 60 de ani de funcționare. În amintirile noastre, a celor ce i-au fost colaboratori apropiați și au beneficiat de privilegiul de a lucra împreună, rămâne un om comunicativ și jovial, dăruit cu bucuria de a trăi și de a face bine, gata oricând să povățuiască pe drumurile abrupte ale vieții și să ajute pe toți cei aflați în nevoie. Singura șansă a celor care l-au cunoscut de a-i păstra memoria este să-i ducă mai departe moștenirea și să-i consolideze astfel lucrarea de o viață.
Dumnezeu să-l odihnească!