Consiliul Național SȘIR și rezultatele alegerilor pentru conducerea SȘIR

Consiliul Național SȘIR și rezultatele alegerilor pentru conducerea SȘIR

În data de 28 august 2020 a avut loc ședința Consiliului Național al Societății de Științe Istorice din România (SȘIR). Consiliul Național a fost convocat de Biroul Național Executiv al SȘIR, reunit în ședința din data de 04 iulie 2020. Conform art. 14 din Statutul SȘIR, din Consiliul Național fac parte membrii Biroului Național Executiv, membrii Comisiei de Cenzori, reprezentanți ai filialelor conform normelor de reprezentare stabilitate la Conferința Națională din 2019, membrii Secretariatului SȘIR.

În cadrul Consiliului Național, organizat online din cauza condițiilor generate de pandemia de coronavirus, s-au desfășurat și alegerile pentru conducerea SȘIR încheiate cu următoarele rezultate: în funcția de președinte a fost ales prof. univ. dr. Carol Căpiță (Facultatea de Istorie, Universitatea din București), în funcția de prim-vicepreședinte a fost ales conf. univ. dr. Andrei Florin Sora (Facultatea de Istorie, Universitatea din București), și în fine, în funcția de vicepreședinte a fost aleasă prof. gr. I Ana Preda Tudor (CN „B. P. Hasdeu” Buzău).

Următoarele două puncte pe ordinea de zi a Consiliului Național au fost dedicate dezbaterii cu tema Bunele practici în învățarea online. Experiențe relevante ale membrilor SȘIR în perioada pandemiei de coronavirus,  dar și prezentării poziției SȘIR față de discuțiile referitoare la noile planuri-cadru pentru învățământul gimnazial și liceal din România. Pentru ambele subiecte ne-am bucurat de contribuțiile mai multor membri SȘIR. În viitor, o parte din aceste contribuții se vor regăsi și în revista „Studii și articole de istorie”, pe site-ul ssir.ro, dar și în dezbaterile următoare pe care le vom programa, pentru că problema locului și rolului Istoriei rămân importante și actuale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *