Școala de Vară SȘIR, Agapia, 18-23 iulie 2016

Școala de Vară SȘIR, Agapia, 18-23 iulie 2016

Școala de Vară a SȘIR se va desfășura la Agapia, jud. Neamț, în perioada 18-23 iulie 2016, fiind organizată în colaborare cu Asociația Profesorilor de Istorie Neamț (APIN). Tema centrală va fi Modernitatea românească în secolele XIX-XXI. Proiecte de țară – Patrimoniu – Istorie – Educaţie. Conceptul Școlii de Vară a fost prezentat de doamna prof. Elena Preda, coordonator din partea APIN, de vicepreședintele SȘIR prof. dr. Toader Nicoară și de lect. dr. Andrei Florin Sora, membru al Biroului Național Executiv. Activitățile de formare clasice vor fi îmbinate cu forme interactive de pregătire, incluzând vizite de studiu la diverse obiective din județul Neamț. Participanții la școala de vară, în urma unei evaluări și certificări a competențelor profesionale dobândite, vor primi credite de formare şi dezvoltare profesională.

Pentru membrii SȘIR, taxa de participare va fi de 500 de lei (acoperă cazare 6 nopți, 3 mese/zi, mape & hand-out-uri, activitățile incluse în program; nu se acoperă: transportul participanților până la/de la Agapia). Suma se va depune prin transfer bancar în contul Societății de Științe Istorice din România, IBAN RO36RNCB0076029411430001, cu mențiunea „taxă de participare la Cursurile de Vară ale SȘIR (Agapia, 18-23 iulie 2016) pentru dl./dna. ……………., membru al filialei ………. a SȘIR”; copia documentului de certificare a depunerii sumei (sau a viramentului bancar) va fi transmisă prin e-mail în formă scanată pe adresa secretariat@ssir.ro, iar Secretariatul va confirma prin e-mail înregistrarea participării în limita numărului de 50 de locuri rezervate pentru membrii Societății de Științe Istorice din România. Data limită pentru plata taxei de participare este 30 iunie 2016.

Pentru informații suplimentare, persoana de contact este lect. dr. Andrei Florin Sora (telefon 0726916684, e-mail: secretariat@ssir.ro sau florinandrei.sora@istorie.unibuc.ro).

La fel ca și în anii trecuți, Societatea de Științe Istorice din România va oferi 2 burse care vor consta în participarea gratuită la Școala de Vară (subvenție de 500 de lei, acoperind cazarea, masa și activitățile propriu-zise) și care vor fi acordate unui profesor din învățământul gimnazial și unui profesor din învățământul liceal, cu vârsta sub 35 de ani și calitatea de membri ai SȘIR. Acordarea burselor se va face în urma unui concurs, care va consta în două etape: 1) depunerea pe adresa secretariat@ssir.ro a unui dosar care să cuprindă: CV, scrisoare de intenție și recomandare a unuia dintre membrii conducerii filialei SȘIR din care face parte, până la data de 1 iulie 2016 (termen extins față de 25 iunie) și 2) interviu telefonic.

***

Școala de Vară a SȘIR se va desfășura la Agapia, jud. Neamț, în perioada 18-23 iulie 2016, fiind organizată în colaborare cu Asociația Profesorilor de Istorie Neamț (APIN). Tema centrală va fi Modernitatea românească în secolele XIX-XXI. Proiecte de țară – Patrimoniu – Istorie – Educaţie.

Descarcă Programul Școlii de vară a SȘIR și APIN – 2016 – Agapia

***

A început Școala de Vară intitulată Modernitatea românească în secolele XIX-XXI. Proiecte de țară – Patrimoniu – Istorie – Educaţie, care se desfășoară la Agapia, jud. Neamț, în perioada 18-23 iulie, sub organizarea Societății de Științe Istorice din România (SȘIR) și a Asociației Profesorilor de Istorie Neamț (APIN).

***

Categories: Școala de vară

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *