Lucian Boia – Suveranii României. Monarhia, o soluţie?

Lucian Boia – Suveranii României. Monarhia, o soluţie?

Lucian Boia

Suveranii României. Monarhia, o soluţie?

București, Humanitas, 2014, 112 p.

ISBN 978-973-50-4604-0

Titlul acestui eseu, ultimul publicat anul trecut de Lucian Boia, îi reflectă perfect conținutul. Mai întâi, un expozeu cu caracterizări ce individualizează pe fiecare dintre regii României: Carol I – altfel decât supușii săi, Ferdinand și Maria – un cuplu în care se întâlneau un om slab alături de o femeie puternică, undeva la intersecția unor mari calități cu tot atât de mari defecte – Carol al II-lea, și în fine Mihai I, cum altfel decât „sub vremuri”. Bilanțul celor 80 de ani ai monarhiei a fost sigur unul de succes, meritele ei fiind împărțite cu o clasă politică în general matură și responsabilă. Reîntorcându-ne în prezent, sunt evocat evenimentele din 1990, vizita triumfală a Regelui în 1992, iar după opt ani, reinstalarea suveranului în țară și retrocedarea treptată a proprietăților sale. La întrebarea dacă monarhia este o soluție de viitor pentru români, autorul ezită să ne dea un răspuns tranșant. În fond, problema nu e să alegem între două forme de guvernământ, ci să dezvoltăm un proiect de schimbare în sensul „occidentalizării” complete a societății noastre. Și încă ceva: în anexă e republicat un text care îi surprinde pe trei din cei patru suverani ai României (unul în funcție, ceilalți în succesiune) laolaltă la un examen princiar, de fapt o probă de competență pentru toți.

Lucian Boia publică astfel în anul 2014 a patra carte (vechiul record din 2010 și 2012 era de doar trei), dovedind cu prisosință că știe foarte bine să preia „tema zilei” și să o transforme într-un subiect pe cât de interesant, pe atât de atrăgător.

Categories: Anunțuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *