Dosarele secrete ale agentului Anton

Dosarele secrete ale agentului Anton

Dosarele secrete ale agentului Anton. Petru Comarnescu în arhivele Securității

Selecție, introducere și comentariu de Lucian Boia

București, Humanitas, 2014, 292 p.

ISBN 978-973-50-4455-8Cum a afirmat recent într-un interviu la televiziune, ideea acestei cărți i-a fost sugerată lui Lucian Boia de funcționarii de la CNSAS, care i-au recomandat spre cercetare dosarele de note informative ale lui Petru Comarnescu, șase la număr, însumând câteva mii de file, acoperind aproape 16 ani (1953-1969). Pentru cei care îl cunosc mai puțin, acest atât de zelos delator a fost unul din liderii marii generații de intelectuali tineri ai anilor 1930, cu studii de drept și filozofie și cu un doctorat american încă în 1931. Cariera din țară, atât înainte, cât și după venirea comuniștilor la putere, a fost însă departe de așteptările sale. Deși a practicat cu succes critica de artă și a dat și câteva monografii consacrate unor pictori (Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Ion Țuculescu etc.), nu a reușit să se impună într-o poziție reprezentativă și a ratat Universitatea. Mai cu seamă la începutul anilor 1950 a trecut prin mari privațiuni materiale, dar și-a păstrat tot timpul, datorită farmecului său personal, legături solide cu „lumea bună” a Capitalei: scriitori, pictori, artiști și nu numai. Toate acestea pot fi explicații pentru serviciile cu asupra de măsură făcute de Comarnescu Securității. Lipsurile de tot felul, frustrarea unui om care ratează o mare performanță, plăcerea de a frecventa o lume pe care în bună măsură o detestă. Să mai spunem că această nesfârșită serie de delațiuni, scrisă de altfel cu mult talent și îndreptată împotriva tuturor apropiaților săi, era pe alocuri absolut inutilă (din punctul de vedere al Securității), nefiind explicit dacă într-adevăr îi era solicitată.

Se adaugă astfel încă o piesă la dosarul comunismului, la tacticile de supraviețuire în perioade complicate și la mizeria morală fără de care regimurile totalitare nu ar fi posibile.

Categories: Anunțuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *