Timothy Snyder – Tărâmul morții. Europa între Hitler și Stalin

Timothy Snyder – Tărâmul morții. Europa între Hitler și Stalin

Timothy Snyder

Tărâmul morții. Europa între Hitler și Stalin

București, Humanitas, 2012, 568 p.

ISBN: 978-973-50-3761-1

Caracterizată de la data apariției (2010) drept „cea mai importantă carte de istorie a ultimilor ani”, Tărâmul morții își propune un obiectiv ambițios: să reconstituie tragedia celor 14 milioane de victime ucise de regimurile nazist și comunist (sovietic) în afara confruntărilor militare și a lagărelor de concentrare într-un perimetru care cuprinde locul unde trăiau cei mai mulți evrei din Europa (Polonia, țările baltice, Bielorusia, Ucraina și partea de vest a Rusiei sovietice). Deloc întâmplător, acest vast teritoriu al exterminării, de regulă prin înfometare, împușcare și gazare, coincide cu spațiul în care s-au înfruntat tendințele imperialiste ale celor două regimuri totalitare. Autorul se oprește deci asupra masacrelor deliberate, cifra de mai sus reprezentând, adunate, 3,3 milioane cetățeni sovietici (din Ucraina), înfometați în anii 1932-1933, 300.000 de cetățeni sovietici lichidați în vremea marii terori (1937-1938), 200.000 de cetățeni polonezi uciși după ocuparea Poloniei răsăritene de către URSS (1939-1941), 4,2 milioane de cetățeni sovietici uciși prin înfometare (1941-1945), 5,4 milioane de evrei polonezi sau sovietici, gazați sau împușcați (1941-1945) și 700.000 civili bieloruși și polonezi împușcați în Bielorusia și la Varșovia.

Autorul ne arată că această monstruoasă lichidare a milioane de oameni a reprezentat efectele unor politici complexe, reprezentând: modernizarea (colectivizarea), replierea în teroare, deculturalizarea Poloniei ocupate de Hitler și Stalin în 1939 (lichidarea elitelor, dar și complicitatea beligerantă – în Bielorusia ocupată de germani și răvășită de partizani) și, desigur, soluția finală îndreptată împotriva evreilor.

Imposibil de rezumat în câteva fraze, acest veritabil monument literar readuce în atenție milioanele de victime, pe cât de inocente, pe atât de anonime, și avertizează încă o dată asupra pericolelor totalitarismului.

Autorul, T. Snyder (44 de ani), profesor de istorie la Yale, este specialist pe istoria Europei Centrale și de Răsărit și a Holocaustului, cu o listă impresionantă de publicații și articole științifice.

Categories: Anunțuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *