- Post by: Valentin Maier
- February 9, 2024
- No Comment
Alexandru-Florin Platon
Geneza burgheziei în Principatele Române (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea). Preliminariile unei istorii
Ediția a II-a, revăzută. Prefață de Leonid Boicu. Introducere la ediția a II-a de Alexandru-Florin Platon.
Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2013, 468 p.
ISBN 978-973-703-889-0
Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” ne propune reeditarea unei cărți deja clasice referitoare la dimensiunea socială a modernizării Principatelor Române. Față de prima ediție apărută în 1997, cea prezentă aduce în plus o deosebit de interesantă retrospectivă semnată de autor, care reliefează semnificația istoriografică a demersului inițial. Cartea lui Alexandru-Florin Platon, având la origine o teză de doctorat pe o temă fixată birocratic „de sus” înainte de 1989, evidențiază efortul de racordare al autorului la înnoirile istoriografiei occidentale, îndeosebi la deschiderile problematice și metodologice ale istoriei sociale franceze și germane. În acest context, cartea lui Alexandru-Florin Platon cuprinde ample capitole referitoare la burgheziile și nobilimile europene, precum și o mai succintă aplicație pe cazul Moldovei secolelor XVIII-XIX.
Autorul este profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A fost decan al Facultății de Istorie timp de două mandate (2004-2012) și este actualmente director al Școlii Doctorale de Istorie, precum și președinte al Filialei Iași a Societății de Științe Istorice din România.