Concursul Național „Patrimoniul cultural, istoric și natural-Zestrea comunităților locale” (ianuarie-iulie 2021)

Concursul Național „Patrimoniul cultural, istoric și natural-Zestrea comunităților locale” (ianuarie-iulie 2021)

Concursul Național „Patrimoniul cultural, istoric și natural-Zestrea comunităților locale”  a fost organizat de SȘIR în perioada ianuarie-iulie 2021, împreună cu partenerii reprezentați de Institutul Național al Patrimoniului, Facultatea de Istorie-Universitatea din București, Magazin Istoric și Historia.

Echipa de proiect a fost formată din coordonatorii de proiect și secretariatul național.

Coordonatorii de proiect:

Prof.univ.dr. Carol Căpiță, președinte al Societății de Științe Istorice din România

Prof.univ dr. Bogdan Murgescu, președinte de onoare al Societății de Științe Istorice din România

Conf. univ. dr. Florentina Nițu, decan al Facultății de Istorie, Universitatea București

Prof. dr. Dorin Stănescu, vicepreședinte al SȘIR, coodonator al Departamentului de Programe și proiecte al SȘIR

Prof.grad I Elena Ichim, președinte Filiala Teleorman a SȘIR

Secretariatul național: prof. dr. Bogdan Teodorescu, conf.univ.dr. Andrei Florin Sora, asist. cerc. dr. Valentin Maier, prof.gr.I Ana Preda Tudor, prof.gr.I Gabriel Stan.

Scopul acestui proiect l-a constituit implicarea profesorilor de istorie, a elevilor și studenților în responsabilizarea autorităților locale privind protejarea, conservarea și promovarea valorilor culturale, naturale și istorice locale, a celor incluse sau neincluse încă pe lista monumentelor istorice, constituirea unei arhive a bunurilor de patrimoniu din comunitatea respectivă și a unei hărți de turism cultural.

Dintre obiectivele proiectului amintim:

  • implicarea tinerilor în însușirea terminologiei și cunoașterea legislației cu privire la patrimoniul local și național;
  • recuperarea memoriei trecutului prin acțiuni de identificare, protejare și promovare a bunurilor cu valoare de patrimoniu;
  • alăturarea profesorilor de istorie și studenților grupului de specialiști în protejarea și conservarea patrimoniului cultural și natural de importanță locală, națională și universală prin activități de investigare a trecutului, folosind inclusiv tehnici de istorie orală;
  • familiarizarea elevilor cu tehnicile de cercetare documentară;
  • dezvoltarea gândirii critice, a pasiunii pentru istorie, artă, folclor și tradiții, frumusețea naturii;
  • creșterea interesului pentru revigorarea meșteșugurilor tradiționale;
  • încurajarea dialogului intercultural;
  • încurajarea gândirii reflexive și a interdisciplinarității;
  • includerea monumentelor, ansamblurilor arhitecturale, siturilor arheologice, rezervațiilor naturale, festivalurilor interculturale, expozițiilor și târgurilor anuale pe harta turistică a comunității locale;
  • cultivarea spiritului de lucru în echipă;
  • încurajarea implicării tinerilor în activitățile din viața comunităților locale și în protejarea naturii.

În urma primirii mai multor portofolii de concurs din întreaga țară conform regulamentului de concurs, echipa de jurizare formată din specialiști în domeniu a stabilit premianții pe secțiunile propuse de concurs:

Secțiunea I : elevi din ciclul gimnazial, clasele VI-VIII;

Secțiunea a II-a: elevi din ciclul liceal, clasele IX-XII;

Secțiunea a III-a: profesori din mediul preuniversitar;

Secțiunea a IV-a: mediul universitar:

  1. a)      profesori;
  2. b)      studenți de la Facultatea de Istorie.

Lista premianților

Felicitări tuturor participanților și vă așteptăm la o nouă ediție de concurs!

Categories: Concursuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *