Apel de colaborare la revista „Studii şi articole de istorie”, nr. XCII/2025

Apel de colaborare la revista „Studii şi articole de istorie”, nr. XCII/2025


Revista „Studii și articole de istorie” este principala publicație a Societății de Științe
Istorice din România. Ea apare fără întrerupere din anul 1955, până în anul 2023 fiind publicate
un număr de 90 de volume. Revista se adresează în special profesorilor de istorie din
învățământul preuniversitar și universitar, precum și cercetătorilor științifici.
Tematic, „Studii și articole de istorie” acordă prioritate contribuțiilor referitoare la
didactica istoriei și istoria educației, dar publică și studii referitoare la alte subiecte. De regulă,
sunt publicate studii în limba română, însoțite de câte un rezumat în limba engleză. Revista poate
include și materiale ale unor istorici din afara României, cu rezerva publicării lor, în funcție de
fiecare caz, fie în limba engleză, fie într-o traducere în română.
Studiile şi articolele propuse spre publicare sunt supuse unei evaluări colegiale potrivit
sistemului double blind peer-review (evaluare anonimă de către doi referenți).
Revista „Studii și articole de istorie” a fost clasificată B pentru domeniul Istorie la
evaluarea editurilor şi revistelor cu profil umanist, realizată în 2020 de Consiliul Naţional al
Cercetării Ştiinţifice, iar conţinutul său este indexat în bazele de date Central and Eastern
European Online Library (CEEOL – www.ceeol.com)
şi ERIH+.


Numărul XCII (2025) al revistei „Studii și articole de istorie” va cuprinde următoarele
grupaje:
➢ Sfârșitul conflictelor militare – experiențe istorice, soluții pentru viitor / The end of
military conflicts – historical experiences, solutions for the future.
Războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei a stimulat reflecțiile cu
privire la cauzele escaladării tensiunilor internaționale în conflicte militare, ca și cu privire
la soluțiile găsite pentru încheierea acestora. Experiențele istorice sunt diverse, cuprinzând
situații în care beligeranții au capacitatea economică și umană să continue războiul, dar
aleg să încheie pacea, situații în care una dintre părți este obligată să capituleze, precum și
situații în care războiul nu se încheie cu o pace formală și dezangajarea beligeranților este
incompletă, generând conflicte înghețate. Sunt binevenite atât analizele sintetice, cât și
studiile empirice, focalizate pe unul sau mai multe dintre următoarele aspecte:

  • Procesele decizionale de încetare a războaielor – pacificatori vs beliciști
  • Forme de negociere a păcii – negocieri directe între beligeranți, medierea unor
    terți, aranjamente multilaterale
  • Organizarea păcii la finele celui de-al Doilea Război Mondial
  • Măsuri de prevenire a declanșării unor noi războaie
  • Reglementări referitoare la soarta indivizilor la finele conflictelor militare
  • Exemple de „peace-building”

➢ Mobilitatea persoanelor în secolele XX-XXI / Mobility of individuals in the 20th-21st
centuries
Secolul XX a prilejuit o creștere exponențială a capacității oamenilor de a-și modela
existența. Un aspect esențial al acestei capacități a fost posibilitatea de a alege unde să-și
petreacă fie ansamblul existenței, fie doar părți limitate în timp ale acesteia. Au contat
pentru aceasta atât scăderea costului transporturilor, cât și liberalizarea regulilor pentru
circulația persoanelor, fie ea doar parțială și inegal distribuită în lume, disponibilitatea tot
mai mare a informațiilor despre diverse oportunități de muncă, viață și loisir, precum și
schimbarea mentalităților în general. Ne interesează atât procesele decizionale cu privire
la una sau alta dintre formele de mobilitate, cât și implicațiile concrete la nivel individual

sau familial. Sunt binevenite atât analizele sintetice, cât și studiile axate pe cazuri concret-
istorice, focalizate pe unul sau mai multe dintre următoarele aspecte:

  • Schimbări de domiciliu în istoria familiei mele
  • Mobilitatea determinată politic: deportări, schimburi de populație, exil
  • Forme ale migrației interne în România contemporană
  • Concedii și turism (în afara localității de reședință)
  • Mobilitatea geografică determinată de studiile liceale și/sau universitare
  • Migrația temporară la muncă vs migrația permanentă
  • Mobilitatea transfrontalieră a persoanelor
  • Uniunea Europeană – reglementări și realități în domeniul mobilității persoanelor
  • Alte aranjamente internaționale relevante pentru mobilitatea persoanelor în
    secolele XX-XXI
    ➢ Istoria învățământului
    ➢ Didactică și management educațional în predarea și învățarea istoriei. Analize și
    opinii
    Au prioritate analizele concrete, bazate pe experiența directă a autorilor, precum și
    materialele axate pe predarea online.
    ➢ Aniversări, memorie și conștiință istorică
    ➢ Miscellanea
    ➢ Recenzii

Pentru lucrări apărute în anii 2023 și 2024.

Opțional, în perioada 1 iunie – 31 octombrie 2024, autorii sunt încurajați să comunice redacției
titlurile și un punctaj al articolelor pe care intenționează să le transmită spre publicare, pentru a
putea beneficia de consultanță înainte de redactarea respectivelor contribuții.
Termene:

  • 15 ianuarie 2025 – trimiterea versiunii electronice integrale a studiilor, articolelor și
    recenziilor propuse spre publicare.
  • ianuarie-martie 2025 – procesul de evaluare, la finele căruia secretariatul de redacție va
    comunica autorilor avizul de publicare și/sau solicitările evaluatorilor de ameliorare a
    contribuțiilor; după această comunicare, autorii vor avea 1-2 săptămâni pentru realizarea
    ameliorărilor solicitate (sau respingerea lor motivată) și pentru transmiterea versiunii
    finale a contribuției lor.
  • 15 mai 2025 – apariția numărului XCII (2025) al revistei.

Procesul de publicare în revista „Studii și articole de istorie” este gestionat de platforma dedicată, pentru a cărei utilizare am pregătit un ghid de utilizare și un webinar. Secretariatul revistei „Studii și articole de istorie” încurajează toți potențialii autori să adreseze orice întrebări sau nelămuriri cu privire la platforma revistei prin e-mail la adresa secretariatssir@gmail.com. Reguli de redactare actualizate sunt accesibile aici și la cerere pot fi transmise prin e-mail potențialilor autori împreună cu un template pentru contribuțiile lor.


Secretariatul de redacţie își rezervă dreptul de a respinge din oficiu acele materiale care nu sunt originale, nu corespund standardelor academice, nu se încadrează tematic, nu respectă termenele de predare ori regulile tehnice de redactare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *