In memoriam Ștefan Ștefănescu (24 mai 1929 – 29 decembrie 2018)
- Post by: Valentin Maier
- February 10, 2024
- No Comment
Conducerea Societății de Științe Istorice din România (SȘIR) anunță cu adâncă tristețe trecerea în eternitate, după o lungă suferință, a profesorului academician Ștefan Ștefănescu. Născut în urmă cu aproape 9 decenii, ilustrul dispărut s-a specializat în studiul istoriei medievale, aducând contribuții esențiale atât la publicarea izvoarelor, cât și la lămurirea multor aspecte speciale ale istoriei Țărilor Române și la punerea în context sintetic a situației acestora. Director al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” (1971-1989), profesor și decan al Facultății de Istorie a Universității din București, nu în ultimul rând academician, Ștefan Ștefănescu a fost mulți ani conducătorul științific al tezelor de doctorat din specialitatea sa la Universitatea din București, motiv pentru care a îngăduit multora dintre noi să-și continue studiile bucurându-se nu doar de înalta sa competență, dar și de alesele sale calități umane puse în valoare cu toți cei care-i treceau pragul: respectul pentru munca devotată, exigența întotdeauna dublată de o rară înțelegere pentru neîmplinirile fiecăruia dintre noi, toate însoțite de atitudinea cu care ne întâmpina mereu ca pe prieteni apropiați peste insurmontabilele diferențe de vârstă, pregătire și capacitate sau de poziție universitară și mai târziu academică.
SȘIR, care l-a ales între vicepreședinții săi mai multe mandate, nu a avut decât de câștigat avându-l în frunte. La ședințele Biroului Executiv, nu de puține ori tulburate de personalitatea prea apăsată a unuia sau altuia, el știa ca nimeni altcineva să depășească un conflict rostind o cugetare neașteptată sau să înece într-o glumă cheful unora de harță. L-am urmărit mai apoi în două participări la școlile noastre de vară, de fiecare dată atent cu vorbele, exact și tranșant ori de câte ori discuția ajungea pe un teren minat de controverse, atent și generos cu cei care aveau alte opinii decât a sa, și întotdeauna dornic să lase deschisă o discuție contradictorie pentru a o continua cu relaxare și echilibru.
L-am întâlnit ultima oară într-o ocazie specială, atinsese o vârstă, își încheia lista de doctoranzi și întâmplarea a făcut să mă invite la ultima susținere. Am reținut și atunci ca la o reprezentație de gală, prestația excepțională a omului de știință, dar și a profesorului pentru care esențial este să-și pună în valoare discipolii, nu să-și construiască pentru sine monumente din vorbe. A murit așa cum a trăit, cu o mare discreție, atât de adâncă încât abia acum aflăm cu toții că s-a stins în urmă cu mai multe zile, neîngăduindu-ne nici măcar gestul firesc de a-l fi însoțit pe ultimul drum.
Dumnezeu să-l odihnească!
Bogdan Teodorescu