Poziția SȘIR cu privire la locul disciplinei Istorie în proiectele de plan-cadru pentru liceu

Cunoașterea istoriei are un rol decisiv în formarea modului în care oamenii înțeleg lumea în care trăiesc și acționează apoi pentru a modela viitorul. Progresul lumii moderne a fost în mare măsură legat de creșterea însemnătății educației școlare cu privire la trecutul istoric și de capacitatea acesteia de a asigura un set comun de cunoștințe și valori care au modelat apoi acțiunea socială. În contrast cu acest trend, în România reducerea numarului orelor de istorie, la finele anilor 1990, a avut ca efect imediat confuzia și criza sistemului de valori democratice. Din perspectivă teoretică, în România educația ar trebui să fie o proritate vitală. Articolul 4 din Legea educației nationale 1/2011 stabilește ca finalități ale educației: „integrarea socială şi participarea cetăţenească activă în societate”, „formarea unei concepţii de viaţă, bazate pe valorile umaniste şi ştiinţifice, pe cultura naţională şi universală şi pe stimularea dialogului intercultural”, „educarea în spiritul demnităţii, toleranţei şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” și „cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral-civice şi a respectului pentru natură şi mediul înconjurător natural, social şi cultural”.

Istoria are un rol crucial în educarea civismului. Astăzi, mai mult ca în anii anteriori, criza sistemului educațional este vizibilă în proiectul foarte recent al comasării școlilor și al reducerii unui număr foarte mare de norme didactice, din motive demografice și bugetare. În acest context, și proiectele de plan-cadru pentru liceu oferă istoriei un segment minimal în educația viitorului cetățean.

Având în vedere cele de mai sus, Biroul Național Executiv al Societății de Științe Istorice din România, care este cea mai cuprinzătoare asociație profesională din domeniul istoriei, în conștiința responsabilității ce ne revine fiecăruia dintre noi și tuturor laolaltă pentru binele public și pentru viitorul democratic și european al României, solicită:

1. Alocarea unui număr de 2 ore trunchi comun la filiera teoretică, profil uman și real, clasele IX-XII, precum și la toate clasele învăţământului liceal tehnologic şi vocaţional.

2. Susținem diferențierea mai accentuată a ofertei curriculare în privința Istoriei, profil uman, Filologie și Științe Sociale, așa cum este ea concretizată în varianta a 2 a proiectelor de planuri cadru pentru liceu.

3. În cadrul curriculumui la decizia școlii pentru specializările Filologie și Științe Sociale, propunem următoarele discipline opționale: Istoria comunicațiilor; Instituții europene; Istoria ideilor religioase; Antropologie socială și culturală; Etică aplicată; Societate și cultură.

În anul Centenarului Marii Uniri, atragem atenția asupra faptului că toți cetățenii României ar trebui să asimileze valorile care stau la baza formării identității naționale și a atitudinilor civice. Realizarea acestor atitudini civice moderne este un proces de durată, proces care poate fi asigurat numai prin intermediul disciplinei școlare Istorie, abordată coerent și în profunzime.

Poziția SȘIR cu privire la locul disciplinei Istorie în proiectele de plan-cadru pentru liceu poate fi descărcată și în format pdf.

Niciun comentariu

« Pagina precedentăPagina următoare »

Categories: Alte activități

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *