De ce istoria la Gimnaziu – 2016

• Post by: Valentin Maier
• February 10, 2024
• No Comment

Necesitatea unei reforme profunde a curriculei şcolare este absolut necesară în condiţiile în care sistemul educaţional românesc nu face faţă nevoilor atât ale elevilor, cât şi ale părinţilor şi societăţii. Însă, modul intempestiv cu care se doreşte realizarea unui asemenea demers extrem de important ridică semne de întrebare asupra capacităţii de a fi pusă în practică o asemenea reformă curriculară. Lansarea în dezbatere publică a planurilor cadru pentru nivelul gimnazial, transformată, din păcate, într-o competiţie între reprezentanţii din minister ai disciplinelor şcolare pentru obţinerea unui număr cât mai mare de ore, cât şi de imagine publică, demonstrează o abordare neprofesionistă. Credem că pentru reformarea sistemului educaţional e nevoie de un set de măsuri integrate, eficiente, logice şi cumulative.

1. Stabilirea clară a scopurilor educaţionale pentru ciclul gimnazial şi corelarea lor cu cele de la sfârşitul ciclurilor primar şi liceal

În primul rând este necesară stabilirea în mod clar a scopurilor educaţiei pentru ciclul gimnazial, adică ce trebuie să ştie,  ce ştie să facă şi de ce abilităţi are nevoie pentru a pune în practică ceea ce ştie absolventul de gimnaziu la finele clasei a VIII-a. Stabilirea clară, integrată şi logică a finalităţilor educaţionale pentru ciclul gimnazial trebuie strâns corelată cu nivelul cunoştinţelor dobândite la intrarea în ciclul gimnazial şi, în acelaşi timp, cu  finalităţile ciclului liceal. Lipsa unei asemenea definiri a finalităţilor educaţionale face ca întreaga dezbatere din momentul de faţă să nu deţină nicio relevanţă practică şi, cel mai important, anunţă eşecul unei reformări făcute în grabă şi fără stabilirea clară a unei continuităţi curiculare pe toţi cei 13 ani de studiu (inclusiv clasa pregătitoare). O asemenea abordare riscă să determine păstrarea problemelor actuale ale sistemului de învăţământ – lipsa unei continuităţi educaţionale, trecerea de la ciclurile şcolare – primar, gimnazial şi liceal, fiind abrupte, fără continuitate.

Existenţa unei asemenea continuităţi corect definită permite o adevărată observare a parcursului unui elev pe durata şcolarizării sale, precum şi intervenţia în contextul în care apar sincope în evoluţia şcolară. De asemenea, existenţa unei continuităţi atât la nivelul competenţelor şcolare cât şi la modul în care sunt definite conţinuturile permite stabilirea unei reale progresii şcolare, utile atât pentru elevi, cât şi pentru părinţi, dar şi pentru cadrele didactice. Evaluările intermediare (clasele a II-a, a IV-a, şi a VI-a), alături de cea finală de la finalul ciclului gimnazial pot constitui repere în măsurarea activităţii cadrelor didactice prin raportarea la istoricul elevilor, climatul social din care provin, etc., şi nu cu valoare strict formală cum se întâmplă în prezent. Ele pot constitui şi criterii în parcursul viitor al elevului, înlăturând criteriul actual de admitere în liceul – media anilor de studiu. Păstrarea criteriului mediei anilor de studii  în admiterea în ciclul liceal nu face decât să pună presiune pe elevi, obligaţi să înveţe şi ceea ce nu le place, pe părinţi care fac presiuni atât asupra propriilor copii cât şi asupra şcolii cât şi pe şcoală apărând discipline care monopolizează actul educaţional (Limba română, Matematică), celelalte fiind simple discipline de rang II sau III. Realitatea arată că profesorii disciplinelor “neimportante” suportă presiuni ridicate din partea conducerii şcolilor şi a familiilor elevilor, notarea cu o notă “nepotrivită” atrăgând  în cele mai multe cazuri  presiuni manageriale.

În acelaşi timp, stabilirea clară a unei continuităţi a celor trei cicluri dă posibilitatea introducerii unui sistem prin care de defineşte profilului educaţional al elevului de către psihologii şcolari. Aceştia, prin urmare, pot consilia şi îndruma familia spre viitorul elevului, în funcţie de aptitudinile şi abilităţile elevilor şi nu de criterii subiective (presiunile familiale, sociale, etc.). În prezent, spre exemplu, rolul psihologului şcolar este distorsionat prin impunerea în cadrul normei sale a patru ore de predare, în condiţiile în care planul cadru gimnazial nu prevede existenţa orelor de psihologie!

O altă problemă este cea a definirii conceptului de învăţământ obligatoriu. Ideea a nouă clase obligatorii vehiculată de ministrul educaţiei reprezintă un regres evident în condiţiile în care în momentul actual învăţământul este obligatoriu de 10 clase, fără a lua în seamă şi clasa pregătitoare. O soluţie ar fi  nu aducerea elevului la şcoală ci mutarea şcolii spre elev, prin reînfiinţarea în mediul rural a vechilor şcoli de ucenici adaptate la necesităţile locale. O altă problemă ridicată de continuitatea sistemului educaţional este dată de ponderea în cadrul învăţământului liceal a liceelor teoretice, tehnologice şi vocaţionale. Stabilirea clară a unui raport nu face decât echilibreze sistemului educaţional şi pregăteşte pentru elev un traseu educaţional încă de la jumătatea ciclului gimnazial.

 

1. Planurile cadru – între distorsionare şi interesul societăţii

În al doilea rând, în stabilirea planurilor cadru ar trebui să se urmărească stabilirea unui raport între ştiinţele umaniste şi cele reale. Evoluţiile şi nevoile societăţii indică deficiente majore tocmai la aceste discipline din a doua categorie. Puncte slabe la testele internaţionale constau în înţelegerea deficitară unui text, incapacitatea elevilor de a se exprima, lipsa capacităţii de a interpreta critic o/mai multe informaţii, incapacitatea elevilor de a pune în practică conceptele teoretice învăţate la şcoală. Limitarea numărului de ore tocmai la disciplinele umaniste ridică semne de întrebare asupra viziunii ministerului şi ale instituţiilor subordonate (C.N.E.E.; I.Ş.E. etc.) asupra adevăratelor nevoi ale societăţii româneşti în momentul de faţă. Articolul 68 aliniatul 1 din Legea Educaţie Naţionale identifică opt domenii de competenţă cheie. Dintre ele, şase se referă la domeniul ştiinţelor umaniste sau au legătură directă cu acestea  (competențe de comunicare în limba română și în limba maternă, în cazul minorităților naționale; competențe de comunicare în limbi străine; competențe sociale și civice; competențe antreprenoriale;  competențe de sensibilizare și de expresie culturală şi competența de a învăța să înveți). Şi atunci vine întrebarea logică – de ce disciplinele umaniste sunt puse la zid, discriminate de planurile cadru propuse?

Prin urmare, stabilirea structurii planurilor cadru propuse în dezbaterea publică arată, în mod evident, lipsa unei strategii clare, coerente, de viitor, cel puţin la nivel public, asupra reformei şcolare. Impunerea oricărei variante din cele propuse în spaţiul public nu este satisfăcătoare deoarece este lipsită de coerenţă, imposibil de aplicat şi realism fiind în mod evident subiective. În concluzie, orice programă şcolară concepută pentru ciclul gimnazial, lipsindu-i finalităţile declarate ale ciclului gimnazial precum şi elementele de continuitate atât faţă de ciclul precedent – primar, cât şi de cel următor – liceal este din start o nouă formă goală, fără fond într-o continuă reformă educaţională postdecembristă.

Conceperea unor programe şcolare care nu au elemente de interacţiune, transdisciplinaritate şi interdisciplinaritate, cel puţin după cum se prefigurează în momentul actual, nu fac decât să perpetueze situaţia actuală din sistemul de învăţământ. Prin urmare, lipsa de transdisciplinaritate nu face decât să ca disciplinele să se dezvolte în mod individual, fără a fi parte a unui întreg educațional, predominarea unor discipline dominante “de primă mână” (matematică, română) şi celelalte devenite “cenuşărese”.

III. Reformă educaţională presupune investiţii în baza materială a şcolii şi cursuri de perfecţionare metodică pentru profesori

În al treilea rând, acest demers curricular şi nu doar de stabilire a unui număr de ore pentru fiecare disciplină pentru a fi pus în practică necesită investiţii în pregătirea profesorilor pentru aplicarea noului concept curricular la clasă şi dotarea materială necesară. În ultimii 15 ani cursurile de perfecţionare metodică adresate profesorilor au lipsit cu desăvârşire, în schimb fiind propuse tot felul de programe de “perfecţionare” ce nu au o legătură directă cu activitatea reală de la clasă. Pe de altă parte, nefinanţarea de către ministerul educaţiei a unor cursuri reale de perfecţionare, deşi în Legea Educaţiei Naţionale există un articol în acest sens – articolul 104, alineatul 2, litera b. reprezintă o gravă încălcare a legii.

Dotarea materială a şcolilor din România lasă mult de dorit. Ministerul Educaţiei Naţionale a înţeles prin finanţarea şcolilor achitarea salariilor profesorilor, iar autorităţile locale plata utilităţilor. Din nou, Legea Educaţiei Naţionale, în acelaşi articol 104, alineatul 2 litera d impune obligativitatea finanţărilor cheltuielilor materiale şi pentru servicii. Din nou, Ministerul nu respectă propria lege care-i defineşte funcţionarea.  Fără aceşti paşi nu facem decât să repetăm greşelile anterioare care au dus sistemul educaţional românesc pe marginea prăpastiei.

1. O Şcoală deschisă spre societate

În al patrulea rând, şcoala trebuie deschisă spre societate şi nu menţinută într-un “turn de fildeş”. Politizarea excesivă din ultimii ani, deciziile incoerente luate în administrarea Şcolii nu au făcut decât să o izoleze faţă de societate. Acordarea, spre exemplu, de facilităţi fiscale celor ce doresc finanţarea şcolii prin donaţii, dreptul şcolilor, în special al liceelor tehnologice, de a organiza activităţi lucrative, remunerate reprezintă abordări moderne, integraţionale.

 

Istorie vs Educaţie pentru societate

Propunerile pentru modificarea curriculei școlare în ce privesc disciplinele umaniste și în special Istoria sunt complet depășite și nu țin cont de realitățile societății și ale sistemului educațional românesc. Rezultatele obținute de elevii români la testele PISA pentru anul 2012 indică în cazul disciplinei Matematică poziţionarea pe locul 45 din  65 de state participante, iar în cazul citirii/înţelegerii unui text (locul 50 din 65 de state participante). În acelaşi timp, elevii români sunt situaţi la disciplina Ştiinţe pe locul 49 din cele 65 de state participante (Hotnews, 3 decembrie 2013). Concluzia evidentă a acestor date, pe ansamblu, este că întreaga curriculă şcolară trebuie complet redimensionată, reaşezată pe nevoile şcolii şi ale societăţii. În mod special, disciplinele umaniste sunt victima sistemului prost croit de până acum, elevii români fiind în majoritate analfabeţi funcţionali. Însă aceste date nu se regăsesc şi în analiza celor care au elaborat variantele de planuri cadru ce păstrează vechea organizare. În concluzie, cel mai nevralgic punct al învăţământului gimnazial, abilitatea de a dezvolta aptitudini umaniste este din nou sacrificat în dorinţa unora dintre membrii acestor comisii de a acumula glorie deşartă şi, desigur, un statut favorizant pentru disciplinele pe care le reprezintă. Deranjant este faptul că printre cei ce au propus aceste planuri cadru nu se regesc şi reprezentanţi ai disciplinelor umaniste.

Ignorarea acestor realități a făcut ca primele trei propuneri de variante de plan cadru aduse în dezbaterea publică de către minister, precum şi cele alternative apărute ulterior, să păstreze în mare măsură forma actuală a planului cadru, disciplinei Istorie revenindu-i doar 1 oră la clasele V-VII şi două ore pentru clasa a VIII-a. Cei care au propus aceste variante de plan cadru uită, din nou, valenţele educative şi civice ale disciplinei Istorie. Studiul Istoriei este absolut necesar în gimnaziu deoarece elevii dobândesc acum primele noţiuni referitoare la înţelegerea societăţii în care trăiesc şi în care se vor exprima ca cetăţeni în viitor. Istoria, prin temele sale, creează elevului un orizont civic necesar în devenirea sa umană. În acelaşi timp, istoria creează la nivelul elevului spiritul critic, limitat de acele discipline bazate doar pe achiziţie şi lipsa de experiment. Spiritul critic este fundamental în dezvoltarea unor viitori cetăţeni responsabili faţă de ei înşişi cât şi faţă de societate. Plasarea istoriei într-un  con de umbră, tot mai întunecos, îndreaptă societatea românească într-o derută continuă, lipsirea unor repere, incapacitatea unei părţi însemnate a acesteia de a se moderniza sau de a contribui la modernizarea  ei. În concluzie, o explicaţie a derutei şi lipsei de direcţie pe care societatea românească o trăieşte astăzi se datorează strict punerii pe plan secundar a disciplinelor umaniste în raportare cu disciplinele reale. Statul are nevoie dar de informaticieni sau şi de cetăţeni care au ca profesie informatica? Sau poate de populaţie, nu cetăţeni, uşor de manipulat şi minţit. Ce alege ministerul?

Nu în ultimul rând, istoria conservă, valorizează şi promovează, alături de Limba română tradiţia unei naţiuni. Este nevoie să facem un inventar al românilor care s-au jertfit pentru ca acest neam să aibă o tradiţie, o demnitate în faţa lumii şi a viitorului sau o vindem pe arginţi puţini? Este evident că societatea de astăzi se află în marele pericol ca să-şi piardă istoria, limba şi sufletul doar pentru că unii dintre factorii decidenţi au uitat de faptul că s-au născut români. Marele cărturar român Eudoxiu Hurmuzachi face în testamentul său din anul 1857 unul dintre cele mai frumoase apeluri la păstrarea tradiţiei şi neamului: “nu uitaţi că aveţi trei îndatoriri mari şi sfinte, pentru care aveţi să răspundeţi în faţa lui Dumnezeu, înaintea oamenilor şi a urmaşilor voştri; aceste trei îndatoriri sunt: patria, limba şi biserica. Românească este ţara aceasta, în care trăim, câştigată şi păstrată cu sângele străbunilor noştri şi înzestrată cu drepturi româneşti, care nu au putut să apună, pentru că sunt o proprietate nepieritoare a ei. Limba română, sufletul naţionalităţii noastre, pe care ne-am păstrat-o străbunii în timpul barbariei, chiar cu răpunerea vieţii, a fost întotdeauna şi este adevărata limbă a acestei ţări, niciun drept nu s-a aflat la putere ca să o desfiinţeze”  Sperăm că ceea ce au încercat comuniştii în primii ani ai regimului – distrugerea identităţii naţionale  să nu se repete din nou. Dar amintim că aceştia nu au reuşit să îşi atingă scopul şi au sfârşit trecuţi la Indexul Istoriei.

Prin urmare, toate aceste argumente fac ca în ciclul gimnazial elevii să studieze Istoria ca disciplină cu un număr de 2 ore/săptămână. Conţinuturile propuse pentru studiu elevilor, prezentate mai jos, sunt concepute şi adaptate la vârsta elevilor. S-a urmărit eliminarea unor conţinuturi ce ţin de prezentarea factorilor politici, exagerarea folosirii unor termeni istorici şi folosirea unui limbaj adaptat nivelului de dezvoltare al elevilor. În conceperea şi planificarea conţinuturilor s-a urmărit includerea unor teme şi discuţii legate de societatea democratică: Educaţie şi democraţie în lumea greacă – clasa a V-a; Un nou model de societate. Ideologii politice. Curente cultural artistice. Valori ale educaţiei (sec. XVIII-XIX), Democraţie vs regimuri totalitare. Drepturile omului – clasa a VI-a; Noii modele de societate (sec. XVII-XVIII) – clasa a VII-a; Mentalităţi în schimbare (prima jumătate a secolului al XIX-lea), Politică şi societate interbelică. (valori ale constituţiei din 1923) – clasa a VIII-a;  de rolul omului în societate: Societatea medievală. Seniori şi vasali – clasa a V-a;  Omul modern – valori şi principii,  Societatea contemporană: statutul femeii în societate, noi abordări culturale mentalităţi – clasa a VI-a; Regatul dac. Stat şi societate; Identitate religioasă şi culturala românească în evul mediu – clasa a VII-a; Viziuni moderne asupra europenizării societăţii (drepturi şi libertăţi în Constituţia din 1866), Statul de drept şi societatea civilă – clasa a VIII-a.

Din prezentarea succintă a acestor teme propuse rezultă caracterul dinamic al noii viziuni curriculare asupra istoriei fiind incluse teme diferite, caracterul deschis făcându-se posibilă deschiderea spre alte domenii/ştiinţe, perspectivele multiple prin care poate fi studiată istoria, transdisciplinaritate fiind necesare folosirea de informații din alte domenii-științe – geografie, limbi străine, biologie, etc., deschiderea spre nevoile societății contemporane prin includerea de teme referitoare la valorile şi spiritul democratic. De asemenea, conceperea acestui proiect de programă şcolară a ţinut cont de menţinerea a 25% din numărul de ore pentru necesităţile clasei, folosite de profesor pentru a interveni în remedierea sau îmbunătăţirea demersului didactic.

 

Teme propuse în ciclul gimnazial de studiu la istorie

Clasa a V-a

Timp şi spaţiu în istorie;

De la oraşe state la imperii. Viaţa cotidiană (faraon, ţăran, copil)

Educaţie şi democraţie în lumea greacă.

Societate şi civilizaţie romană. Viaţa cotidiană (patrician, plebeu, copii, sclavi)

Moştenirea Romei – Formarea popoarele medievale europene

Societatea medievală. Seniori şi vasali

Oraşul şi satul medieval. Centre de cultură. Arhitectura. Şcoala (orăşeni, ţărani, nobili, statutul femeii)

Mentalități în Evul Mediu.

Viziunea umanistă asupra societăţii. Valori renascentiste.

Societate şi Biserică (sec. XIV-XVI).

Europa şi spaţiile extraeuropene.

Clasa a VI-a

 Sisteme politice la începutul modernităţii.

Omul modern – valori şi principii

Modele politice liberale

Un nou model de societate. Ideologii politice. Curente cultural artistice. Valori ale educaţiei (sec. XVIII-XIX)

Stat şi naţiune în secolul XIX.

Lumea între  cooperare şi conflict în secolul XX – (viaţa unui soldat, femei mobilizate)

Societatea contemporană: statutul femeii în societate, noi abordări culturale mentalităţi

Democraţie vs. regimuri totalitare. Drepturile omului.

Lumea comunistă după al doilea război mondial.

Integrarea euroatlantică

Clasa a VII-a

 Repere identitare ale istoriei românilor

Regatul dac. Stat şi societate

Etnogeneza românească.

Formare statelor medievale.

Identitate religioasă şi culturala românească în evul mediu.

O zi la curtea unui voievod (studiu de caz).

Spaţiul românesc între conflict şi diplomaţie.

Noii modele de societate (sec. XVII-XVIII).

Clasa a VIII-a

 Mentalităţi în schimbare (prima jumătate a sec. XIX).

Revoluţia de la 1848. Primul proiect de ţară.

Formarea şi consolidarea statului român modern.

Viziuni moderne asupra europenizării societăţii. (drepturi şi libertăţi în Constituţia din 1866, curente politice, evoluţii economice).

Constituirea României Mari.

Politică şi societate interbelică. (valori ale constituţiei din 1923, Societatea de la democraţie la autoritarism).

România în al doilea război mondial.

Comunizarea societăţii.

Statul de drept şi societatea civilă.

Autori: 

Iulian Cătălin Nechifor – Colegiul Economic “Octav Onicescu” Botoşani

Jeni Boicu – Liceul Pedagogic “Nicolae Iorga” Botoşani

Tana Onofrei – Colegiul Naţional “A. T. Laurian” Botoşani

Paul Ungureanu – Liceul Teoretic “Grigore Antipa” Botoşani

Sorin Nistorică – Colegiul Naţional “A. T. Laurian” Botoşani

Carmen Vrabie – Şcoala Gimnazială Nr. 12 Botoşani

Ionel Vrabie – Şcoala Gimnazială Nr. 7 Botoşani

Prof. dr. Dănuţ Prodan – Şcoala Gimnazială Nr. 2 Botoşani

Cătălin Nedelcu –  Şcoala Gimnazială “Iordache Pacescu”, Costeşti, jud. Argeş