Comemorarea anexării Basarabiei la Rusia în 1812

• Post by: Valentin Maier
• February 9, 2024
• No Comment

În ziua de 16 mai 2012 se împlinesc 200 de ani de la încheierea tratatului de pace de la București, prin care teritoriile dintre Prut și Nistru, locuite majoritar de români, au fost incorporate Rusiei. Acest rapt teritorial a generat litigii, frământări și probleme istorice ce nu și-au găsit încă o soluție deplină. Judecata de valoare asupra trecutului este clară, dar în același timp ea nu trebuie să greveze asupra prezentului, când atitudinile și opțiunile noastre trebuie să fie determinate mai ales de pragmatism și de valorile lumii actuale. În aceste condiții, credem că este potrivit să ne reamintim un text publicat de marele Nicolae Iorga atunci când se apropia evocarea centenarului anexării Basarabiei:

.

„Se vor împlini, în curând, o sută de ani de la luarea Basarabiei de către ruşi. Adecă acum o sută de ani, prin pacea de la Bucureşti, din mai 1812, ei au luat partea de răsărit a Moldovei, şi anume partea cea mai bună, mai mănoasă, mai potrivită pentru creşterea vitelor, – cum ziceau plângând boierii de atunci, într-o vreme când fruntaşii ţerii nu mai ştiau să se lupte. Aceste întinse şi frumoase ţinuturi n-aveau pe atunci un nume osebitor, ca şi Moldova de Sus, când ni-a luat-o Austria: răpitorii se grăbesc să acopere cu un nume fals, crezând că-şi pot ascunde astfel fapta rea, ceea ce au răpit.

La pacea din Bucureşti deci, Rusia, care nu purta război cu noi, Rusia, ai cării ostaşi fuseseră primiţi totdeauna bine la noi, în ţară ospitalieră, primiţi cu crucea şi evanghelia de clerici (…) ni-a luat Basarabia pentru că avuse o socoteală cu Turcia. Crezuse că poate opri amândouă ţerile româneşti întregi, cu binecuvântarea lui Napoleon I, care numai Dumnezeu ştie de câte ori ne-a dat şi unora şi altora: au fost câţiva ani când numele Împăratului Alexandru Pavlovici, şi nu al unor voievozi români, a fost pomenit la liturghie şi scris deasupra uşii bisericilor ce se ridicau. Francezii pătrunseră însă în Rusia, şi atunci vecinii se mulţămiră şi cu o pradă mai mică (…)

Ruşii vor serba ca o zi de bucurie centenarul anexării. Noi va trebui să o comemorăm ca o zi de durere şi ca o zi de trezire a speranţelor pe care le dă totdeauna dreptul veşnic, care nu poate fi învins, nici cucerit”

(N. Iorga, Sufletul românesc în Basarabia după anexarea din 1812, „Neamul românesc”, anul al IV-lea, nr. 138, 1909).

.

Pentru cei interesați de cunoașterea profesionistă a evenimentelor, câteva recomandări bibliografice:

• Armand Goşu, Între Napoleon şi Alexandru I. Principatele dunărene la începutul secolului al XIX-lea, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2008.
• Alexandru Boldur, Autonomia Basarabiei sub stăpânirea rusească în 1812-1828. Studiu, Chişinău, 1929.
• Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Bucureşti, Humanitas, 1991.
• „Studii și articole de istorie”, LXXIX, 2012, p.9-89 (grupajul Basarabia 1812-2012)