Lucian Boia Suveranii României. Monarhia, o soluţie? București, Humanitas, 2014, 112 p. ISBN 978-973-50-4604-0

Titlul acestui eseu, ultimul publicat anul trecut de Lucian Boia, îi reflectă perfect conținutul. Mai întâi, un expozeu cu caracterizări ce individualizează pe fiecare dintre regii României: Carol I – altfel decât supușii săi, Ferdinand și Maria – un cuplu în care se întâlneau un om slab alături de o femeie puternică, undeva la intersecția unor mari calități cu tot atât de mari defecte – Carol al II-lea, și în fine Mihai I, cum altfel decât „sub vremuri”. Bilanțul celor 80 de ani ai monarhiei a fost sigur unul de succes, meritele ei fiind împărțite cu o clasă politică în general matură și responsabilă. Reîntorcându-ne în prezent, sunt evocat evenimentele din 1990, vizita triumfală a Regelui în 1992, iar după opt ani, reinstalarea suveranului în țară și retrocedarea treptată a proprietăților sale. La întrebarea dacă monarhia este o soluție de viitor pentru români, autorul ezită să ne dea un răspuns tranșant. În fond, problema nu e să alegem între două forme de guvernământ, ci să dezvoltăm un proiect de schimbare în sensul „occidentalizării” complete a societății noastre. Și încă ceva: în anexă e republicat un text care îi surprinde pe trei din cei patru suverani ai României (unul în funcție, ceilalți în succesiune) laolaltă la un examen princiar, de fapt o probă de competență pentru toți.

Lucian Boia publică astfel în anul 2014 a patra carte (vechiul record din 2010 și 2012 era de doar trei), dovedind cu prisosință că știe foarte bine să preia „tema zilei” și să o transforme într-un subiect pe cât de interesant, pe atât de atrăgător.

Teodor Frunzetti (coord.) Mareșali ai României București, RAO, 2013.

Volumul prezintă pentru prima oară lista completă a mareșalilor României, șapte figuri, între care 4 regi și 3 militari de carieră, cercetându-le atât viața, cât și opera. Introducerea este consacrată importanței demnității de mareșal în general, și în special în România, cuprinsul fiind destinat celor ce au deținut această funcție, cel dintâi fiind chiar regele Carol I, care neavând grade în armata română a obținut acest titlu în armata imperială germană în 1909, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, și în armata rusă, în 1912, când s-au împlinit 35 de ani de la victoria de la Plevna. Urmează, în ordine cronologică: regele Ferdinand (1 decembrie 1918), regele Carol al II-lea și generalii Alexandru Averescu și Constantin Prezan (cu prilejul manevrelor militare de la Sighișoara din 1930), regele Mihai I (la 10 mai 1941) și generalul Ion Antonescu (după campania din Basarabia, la 20 august 1941). Cu prilejul unei vizite în România în toamna 1933, pentru a ilustra bunele relații reciproce, dar și legăturile de rudenie apropiate, regele Alexandru al Iugoslaviei a primit și el rangul de mareșal al României.

Autorii, reputați istorici militari, între care și Florian Tucă – membru al filialei SȘIR  Câmpulung-Mușcel -, ne oferă un subiect mai puțin cercetat, dar care dovedește importanța deosebită a armatei române la constituirea și consolidarea statului național.

Niculae Cristea Imaginea publică a monarhiei în România (1866-1947) Editura Cavallioti, București, 2011, 290 p. ISBN 978-606-551-020-3

Lucrarea, la origini o teză de doctorat, ascunde sub acest titlu o prezentare atentă și minuțioasă a istoriei monarhice din România, precum și a modului în care a fost impusă și receptată de opinia publică. (more…)