Dosarele secrete ale agentului Anton. Petru Comarnescu în arhivele Securității Selecție, introducere și comentariu de Lucian Boia București, Humanitas, 2014, 292 p. ISBN 978-973-50-4455-8

Cum a afirmat recent într-un interviu la televiziune, ideea acestei cărți i-a fost sugerată lui Lucian Boia de funcționarii de la CNSAS, care i-au recomandat spre cercetare dosarele de note informative ale lui Petru Comarnescu, șase la număr, însumând câteva mii de file, acoperind aproape 16 ani (1953-1969). Pentru cei care îl cunosc mai puțin, acest atât de zelos delator a fost unul din liderii marii generații de intelectuali tineri ai anilor 1930, cu studii de drept și filozofie și cu un doctorat american încă în 1931. Cariera din țară, atât înainte, cât și după venirea comuniștilor la putere, a fost însă departe de așteptările sale. Deși a practicat cu succes critica de artă și a dat și câteva monografii consacrate unor pictori (Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Ion Țuculescu etc.), nu a reușit să se impună într-o poziție reprezentativă și a ratat Universitatea. Mai cu seamă la începutul anilor 1950 a trecut prin mari privațiuni materiale, dar și-a păstrat tot timpul, datorită farmecului său personal, legături solide cu „lumea bună” a Capitalei: scriitori, pictori, artiști și nu numai. Toate acestea pot fi explicații pentru serviciile cu asupra de măsură făcute de Comarnescu Securității. Lipsurile de tot felul, frustrarea unui om care ratează o mare performanță, plăcerea de a frecventa o lume pe care în bună măsură o detestă. Să mai spunem că această nesfârșită serie de delațiuni, scrisă de altfel cu mult talent și îndreptată împotriva tuturor apropiaților săi, era pe alocuri absolut inutilă (din punctul de vedere al Securității), nefiind explicit dacă într-adevăr îi era solicitată.

Se adaugă astfel încă o piesă la dosarul comunismului, la tacticile de supraviețuire în perioade complicate și la mizeria morală fără de care regimurile totalitare nu ar fi posibile.

Marusia Cârstea Proiecte româno-britanice pentru construirea unei baze navale la Marea Neagră. Documente, 1929-1939 Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2013, 220 p.  ISBN 978-606-537-191-0

Culegerea de documente acum adunate și prezentate este de două ori demnă de interes. Mai întâi pentru că sunt astfel subliniate eforturile României interbelice de a defini un program strategic coerent în contextul căruia apărarea frontierelor mult extinse după Marea Unire solicita modernizarea organismului militar propriu. Cum nu puteau duce la îndeplinire singuri cele propuse, guvernanții și-au îndreptat privirile spre aliații noștri din vestul Europei, proiectele de consolidare a securității în zona maritimă adresându-se cu deosebire Marii Britanii, considerată încă cea mai mare putere navală a lumii.

Din păcate, aceste aspirații s-au dovedit în cele din urmă iluzorii. Zece ani i-au trebuit Angliei ca să înțeleagă importanța strategică a României (1920-1930) și când în fine s-a întâmplat, Europa și lumea se aflau în primă criză economică și rivalitățile anglo-franceze erau la ordinea zilei. Ce s-a putut face a fost să se formuleze proiectul construirii unei baze navale cu scopul de a bloca o eventuală invazie pe teritoriul nostru și pentru a oferi siguranță marinei de comerț. Inițial stabilită la lacul Tașaul, eventual și cu un canal Constanța-Cernavodă, ulterior la lacul Tăbăcăriei, lucrarea a început în 1938, pentru a se întrerupe definitiv în anii războiului. Eșecul avea în egală măsură cauze românești, dar și internaționale, Franța, Uniunea Sovietică și Turcia fiind departe de a agrea o prezență britanică la Marea Neagră. Distins universitar craiovean, doamna Marusia Cârstea adaugă cercetărilor mai vechi de istorie a relațiilor româno-britanice un subiect incitant, care ne ajută să înțelegem mai bine situația României în anii ’40 ai secolului trecut.

Gheorghe Iacob (editor), Modernizarea României (1859-1939). Legislaţie şi strategie economică Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2012, 469 p. ISBN: 978-973-703-828-9

Volumul se deschide cu un scurt studiu introductiv, în care autorul încearcă un bilanț al modernizării României de la Unirea Principatelor până la al doilea război mondial. Urmează apoi fragmentele esențiale din 36 de acte normative importante pentru istoria economică a României moderne, de la legea pentru reglarea proprietății rurale din 1864 (reforma agrară a lui Cuza) până la decretul-lege pentru organizarea Consiliului superior economic (1938), (more…)

.

Istoria comunismului din România. Volumul II: Documente Nicolae Ceaușescu (1965-1971) Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu (editori) Iași, Polirom, 2012, 704 p. ISBN 978-973-46-2553-6

.

Continuare firească a Raportului Tismăneanu și a unui prim volum consacrat perioadei Gheorghe Gheorghiu-Dej, cel de față înfățișează 102 documente consacrate primilor ani ai lui Nicolae Ceaușescu, intrați în conștiința publică drept cei mai buni.

.

Textele ne arată însă că în afara unei mari dorințe de a modifica imaginea regimului printr-un val de schimbări în eșaloanele superioare ale puterii (vechea gardă dejistă a fost înlocuită cu fidelii noului lider), în instituții și în structurile administrative-teritoriale, în politica externă și în cultură, raporturile esențiale de putere și multe dintre practici au rămas aceleași ca în perioadele anterioare. De altfel, tezele din iulie 1971 „pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice” aveau curând să spulbere iluziile unei posibile liberalizări.

.

Trei istorici din generația de mijloc – Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu și Armand Goșu – și-au asumat editarea acestui volum de documente, care ne ajută să înțelegem mai bine o subperioadă complexă a istoriei României și ceea ce i-a urmat.