Elaborarea Planului-cadru pentru învățământul gimnazial reprezintă o bună ocazie pentru identificarea unor soluții de îmbunătățire a situației din şcoala românească. În acest context, suntem preocupați, ca răspuns la cerințele şi problemele actuale ale societății noastre, de locul şi ponderea pe care disciplinele umaniste le vor ocupa în procesul educativ.
Există o îngrijorare profundă, exprimată la nivelul opiniei publice, în ceea ce priveşte educația morală a elevilor, transmiterea valorilor culturale şi împărtăşirea sensurilor spirituale, în societatea supertehnologizată în care trăim, dominată de valori materiale, de individualism şi mărginire intelectuală. Cum vom reuşi să formăm cetățeni responsabili şi implicați, refractari la corupție şi capabili să împingă societatea în direcția unor idealuri superioare, dacă lecțiile fundamentale pe care ni le oferă istoria nu vor fi învățate în mod corespunzător, la vârsta potrivită, pe băncile ciclului gimnazial?
Zilele acestea se desfășoară la Cluj-Napoca, într-o ambianță academică oferită de Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității „Babeș-Bolyai”, școala de vară a Societății de Științe Istorice, ediția 2013. În cele trei zile scurse până acum au avut loc prelegeri ale unor profesori de la universități străine și din țară, workshop-uri și dezbateri, urmate astăzi de o vizită la muzeul Universității „Babeș-Bolyai” și de un tur prin orașul vechi împreună cu istoricul și arheologul Radu Ardevan. Subiectele abordate au vizat atât relația dintre istorie și școală, cât și probleme mai largi cu privire la rolul identităților, culturilor și memoriei în ansamblul societății din trecut și de azi. Cursanții au avut totodată ocazia să descopere peisajul multicultural al unui oraș multietnic și multiconfesional.
Societatea de Științe Istorice din România organizează în zilele 22-28 iulie 2013 la Cluj-Napoca, în cooperare cu Universitatea „Babeș-Bolyai”, Școala de Vară Predarea istoriei şi modelarea identităţilor multiple ale tinerilor europeni la începutul secolului XXI.
Activități: 60 de ore de cursuri, seminarii, excursii și alte activități practice
Nr. de credite: 10 credite (certificat de studii postuniversitare, eliberat de Universitatea „Babeș-Bolyai”)
Taxa de participare: 500 lei (RON)
Taxa de participare va fi depusă cu începere de la 1 iunie 2013 în contul Societății de Științe Istorice din România, IBAN RO36RNCB0076029411430001, cu mențiunea „taxă de participare la Cursurile de Vară ale SȘIR (Cluj-Napoca, 22-28 iulie 2013) pentru dl./dna. ……………., membru al filialei ………. a SȘIR”; copia depunerii sumei (sau a viramentului bancar) va fi transmisă prin e-mail în formă scanată pe adresa secretariat@ssir.ro, iar Secretariatul va confirma prin e-mail înregistrarea participării în limita numărului de 50 de locuri rezervate pentru membrii Societății de Științe Istorice din România (pentru acoperirea acestor locuri, solicităm tuturor filialelor să trimită cel puțin 1-2 participanți).
.
.
Un volum superb, bogat ilustrat, realizat de un larg colectiv de specialiști de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, care prezintă istoria acestei instituții de la colegiul iezuit din 1579-1581 până în zilele noastre. Spre deosebire de memoriile instituționale segmentare din alte lucrări, în acest volum sunt integrate în mod firesc nu doar universitatea românească de după 1919, ci și colegiile reformate din secolele XVII-XVIII, Institutul de Medicină și Chirurgie întemeiat în 1775, Universitatea „Ferenc József” din anii 1872-1919 și 1940-1944, și Universitatea „Bolyai” din anii 1945-1959.
.
Coordonatorul volumului, Ovidiu Ghitta, este decanul Facultății de Istorie-Filozofie începând din 2008, și totodată unul dintre promotorii reînființării unei filiale clujene a Societății de Științe Istorice din România.