Simon Sebag Montefiore Stalin. Curtea țarului roșu Iași, Polirom, 2014, 568 p. ISBN 978-973-46-4441-4

Această lucrare de peste 500 de pagini considerată în 2003 (anul apariției) drept una dintre cărțile preferate de cititori în Marea Britanie, se deosebește de multe altele dedicate mai cu seamă anilor din urmă ai dictatorului comunist. Mai întâi pentru că, urmărind ascensiunea treptată spre puterea absolută a lui Stalin, autorul descompune viața eroului principal în sute de întâmplări cunoscute din literatura memorialistică destinată subiectului, dar și din alte informații produse de arhive, acum pentru prima oară cercetate, sau din interviuri cu supraviețuitorii acelei epoci, care nu au vorbit niciodată până acum. Volumul se deschide altfel decât ne-am aștepta, nu cu copilăria și tinerețea georgiană a lui Stalin, ci cu o festivitate prilejuită de aniversarea a 15 ani de la victoria revoluției bolșevice, când secretarul general al PCUS împlinise 42 de ani. În fine, capitolele poartă titluri neconvenționale precum „Chefliii. Stalin și Kirov (1931-1934)”, „Războiul: geniul gafelor (1941-1942)” sau ultima parte –  „Tigrul jigărit (1949-1953)”.

Departe de a-l învinovăți doar pe Stalin, prezentat mereu în mijlocul acoliților săi, autorul ne dovedește încă o dată că în unicitatea sa acesta împarte răspunderea unor vremuri sângeroase cu toți subalternii săi, unii dintre ei niciodată chemați la judecata istoriei. Fără să se lase intimidat și deloc dispus să ne arate obișnuitele atitudini pro sau contra personajului său, Montefiore domină uriașa masă informativă cu care este confruntat și cercetează totul cu obiectivitate și detașare.

Istoricul britanic este cunoscut publicului nostru datorită cărții sale consacrate Ierusalimului, tradusă în 2013 și în românește, și câtorva documentare al căror comentator a fost, toate inspirate din cărțile sale și toate prezentate în acest an la televiziunea Digi24.

Victor Gabriel Osăceanu I.G. Duca, o floare rară în câmpul politicii românești Alexandria, Tipo Alex, 2014.

Anul acesta în decembrie se vor împlini 135 de ani de la nașterea marelui om politic liberal, o bună ocazie spre a ne aminti de viața și opera sa, evidențiată nu doar pentru că a fost o victimă notorie a extremismului legionar.

Motivele pentru care Duca este celebrat „o floare rară pe câmpul politicii” și un prilej de reflecție pentru toți cei care l-au urmat sunt numeroase și permanent subliniate de autor. Cumpătarea, modestia, respectul pentru banul public, inapetența pentru folosirea funcțiilor dobândite spre a se îmbogăți se asociază credinței adânci în misiunea sa și în spiritul de sacrificiu cărora le-a dedicat viața. Urmărim astfel în cele 200 de pagini ale cărții pe ideologul liberal, gânditor de anvergură format în primii ani ai secolului trecut la Sorbona, pe militantul politic, parlamentar, ministru și pentru o scrută perioadă – prim-ministru, în fine, pe jurnalistul, scriitorul și memorialistul anilor Primului Război Mondial.

După studii de istorie diplomatică și după un eseu despre natura comunismului (Comunismul între utopie și realitate), domnul profesor Osăceanu ne oferă acum o monografie consacrată unui om politic pe nedrept mai puțin cunoscut, întregind alături de colegii săi, Gh. Vlad și F. Iordăchiță, triada autorilor de istorie afirmați în ultimii ani într-un mic oraș teleormănean, la Roșiorii de Vede.

Teodor Frunzetti (coord.) Mareșali ai României București, RAO, 2013.

Volumul prezintă pentru prima oară lista completă a mareșalilor României, șapte figuri, între care 4 regi și 3 militari de carieră, cercetându-le atât viața, cât și opera. Introducerea este consacrată importanței demnității de mareșal în general, și în special în România, cuprinsul fiind destinat celor ce au deținut această funcție, cel dintâi fiind chiar regele Carol I, care neavând grade în armata română a obținut acest titlu în armata imperială germană în 1909, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, și în armata rusă, în 1912, când s-au împlinit 35 de ani de la victoria de la Plevna. Urmează, în ordine cronologică: regele Ferdinand (1 decembrie 1918), regele Carol al II-lea și generalii Alexandru Averescu și Constantin Prezan (cu prilejul manevrelor militare de la Sighișoara din 1930), regele Mihai I (la 10 mai 1941) și generalul Ion Antonescu (după campania din Basarabia, la 20 august 1941). Cu prilejul unei vizite în România în toamna 1933, pentru a ilustra bunele relații reciproce, dar și legăturile de rudenie apropiate, regele Alexandru al Iugoslaviei a primit și el rangul de mareșal al României.

Autorii, reputați istorici militari, între care și Florian Tucă – membru al filialei SȘIR  Câmpulung-Mușcel -, ne oferă un subiect mai puțin cercetat, dar care dovedește importanța deosebită a armatei române la constituirea și consolidarea statului național.

Gheorghe Vlad, Constantin Brâncoveanu, martirul și sfântul românilor, Alexandria, Cartea Ortodoxă, 2014.

Tricentenarul morții martirice a lui Constantin Brâncoveanu este un bun prilej pentru omagierea sa, inclusiv prin studii monografice, precum cel al cărui titlu se găsește mai sus. Reconstituirea în aproape trei sute de pagini a vieții și mai cu seamă a operei marelui voievod nu a neglijat nici unul dintre capitolele esențiale, de la copilărie și tinerețe, la alegerea sa ca domn, iar pentru cei aproape 26 de ani cât s-a aflat pe tronul Țării Românești a trecut în revistă mai cu seamă problemele numeroase ale începutului de secolul XVIII și marile dificultăți cu a căror rezolvarea a încercat să facă față crizei politice și morale din ultimii săi ani. Viața economică și socială, fiscalitatea, proprietățile, patronajul artistic și cultural și nu în ultimul rând diplomația și politica externă ocupă un loc consistent în arhitectura lucrării. Patronat de Episcopia Alexandriei și Teleormanului, volumul insistă asupra sfârșitului lui Brâncoveanu și firesc, subliniază martiriul său ca mărturie a dragostei pentru Hristos, precedând textul care tot în partea sa introductivă mai cuprinde o rugăciune pentru cei uciși la Istanbul la 15 august 1714 și câteva poezii folclorice în același subiect.

Profesorul Gheorghe Vlad, care a început din 2008 o serie de lucrări consacrate familiei regale, ne surprinde acum cu această carte despre Brâncoveanu, în care regăsim aceleași calități anterior dovedite: talent narativ, cultul detaliului fără a scăpa din vedere imaginea ansamblului, oferindu-ne totodată și o vibrație personală care asociază rigoarea informației cu admirația și emoția.

Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Țiu Viața lui Ceaușescu, vol. 2: Fiul Poporului București, Editura Adevărul Holding, 2013, 432 p. ISBN 978-606-644-036-3

Pe culmea valului de interes pentru regimul comunist și Nicolae Ceaușescu se așează și acest volum, al doilea dintr-o proiectată trilogie (Ucenicul Partidului, Fiul Poporului și probabil Tiranul – în pregătire), cu șanse mari de a fi desigur la sfârșit prima monografie consacrată acestui lider politic în istoriografia română. Cartea se arată semnificativă nu atât pentru detaliile uneori surprinzătoare ale vieții sale, cât mai cu seamă pentru că încearcă să deslușească resorturile îndeobște bine ascunse care i-au înlesnit ascensiunea și apoi menținerea la putere aproape un sfert de secol. Volumul al doilea urmărește astfel traiectoria sa politică de la moartea lui Stalin (5 martie 1953) până spre începutul anilor 1970. Sunt anii acumulării puterii, pe care o va impune o dată cu dispariția predecesorului său și pe care nu va evita să o sporească permanent atât prin îndepărtarea „vechii gărzi” dejiste, cât și prin legiferarea unor noi instituții care să-i subordoneze integral atât partidul, cât și statul. Puterea sa nelimitată s-a datorat însă și unor lovituri de imagine grandioase, precum mitingul din august 1968, utilizat apoi de propaganda comunistă pentru a-i atribui statutul de persoană providențială, fiu al poporului, genial conducător și câte altele. De la înălțimea acestei poziții, el a construit utopia raiului pe pământ comunist, cu o economie dirijată, dar prosperă și cu o nouă ordine mondială în care cuvântul său să fie ascultat.

Lavinia Betea, care a arătat în anii din urmă o mare stăruință în investigarea lumii comuniste și a personalităților ei, s-a asociat aici cu mai mulți tineri cercetători spre a ne oferi o istorie la granița dintre cărțile populare și cele științifice, cu destulă anecdotică, dar și cu o bună așezare în context și destule interpretări pertinente, o carte utilă pe care o dorim încheiată spre a o putea evalua mai concludent.

Gheorghe Vlad Carol I, ctitorul independenței și modernizării României Alexandria, Editura Tipo Alex, 2013

Apropiatul centenar al morții lui Carol I a prilejuit și apariția acestui volum care, alăturat altora ale aceluiași autor, constituie o veritabilă istorie a familiei regale românești, la granița dintre studiul științific și narațiunea romanțată. Expunerea subiectului a urmat un traseu cronologic în general validat de cercetări anterioare: primii ani dominați de marile dificultăți ale acomodării unei monarhii străine cu realitățile autohtone, timpul independenței și al Regatului, concordant cu „marea guvernare liberală”, împreună cu care Carol I a ctitorit modernitatea românească, perioada de prestigiu de la începutul secolului al XX-lea, tulburată de marile răscoale, și sfârșitul, grăbit poate și de dezacordul dintre rege și poporul său, cel dintâi punând onoarea și cuvântul dat deasupra rațiunii de stat.

Domnul Gheorghe Vlad, ale cărui cărți au mai fost aici prezentate, este un distins profesor de istorie care a acumulat de-a lungul anilor nu doar o consistentă experiență didactică, ci și dorința de a împărtăși unui public mai larg concluziile multelor sale lecturi în specialitate. Aproape încheind ciclul de monografii consacrat familiei dinastice românești, acest volum ne atrage încă o dată atenția asupra unui timp istoric și a unei personalități fără de care înțelegerea lumii de azi ar fi imposibilă.

Miles J. Unger Machiavelli. O biografie Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2013, 427 p. ISBN 973-757-831-0

Apărută în traducere românească la aniversarea unei jumătăți de mileniu de când era scris unul dintre cele mai cunoscute tratate politice, Principele, cartea este o biografie a autorului Niccolo Machiavelli. Excepționalitatea vieții sale, repetat subliniată în paginile acestei cărți, rezidă în capacitatea de a converti o experiență de politician și diplomat într-o teorie a guvernării a cărei valoare nu a încetat să fie recunoscută până în zilele noastre.

Martor și produs deopotrivă a unei epoci tulburate de mari conflicte, care nu au împiedicat însă o înflorire fără precedent a artei și culturii, el a lăsat dincolo de „opera” sa de funcționar public, mai multe scrieri (în istorie și literatură), dar mai cu seamă capodopera Principele, un tratat politic în care elogiază omul de acțiune lipsit de scrupule, înzestrat cu voință, dar și cu viclenie, singurul capabil să pună capăt fărâmițării și dominației străine în Italia.

Miles G. Unger este un asiduu cercetător al Renașterii italiene, cu deosebire a celei florentine, studiate la ea acasă vreme de mai mulți ani, subiectele sale predilecte fiind Lorenzo Magnificul și, desigur, Machiavelli.

Mihaela Damean Personalitatea omului politic Dimitrie A. Sturdza Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013, 244 p. ISBN 978-606-537-141-5

Într-adevăr, din galeria marilor lideri liberali, pentru care s-au scris de-a lungul timpului mai multe monografii, lipsea cea destinată lui D.A. Sturdza, poate și datorită vieții sale complicate, nu lipsită de adeziuni entuziaste urmate de opoziții încrâncenate, de succese politice și diplomatice importante, dar și de eșecuri, un personaj incomod și controversat, acceptat și hulit deopotrivă. (more…)

Gheorghe Nichifor, Dorina Nichifor Nicolae Hasnaș, „medicul” liberalismului gorjean Editura Arves, Craiova, 2012, 700 p.

Autorii acestei cărți au reconstituit pe o bază documentară foarte largă viața și opera lui Nicolae Hasnaș, medic reputat, publicist înzestrat și om politic determinat, cu două mandate parlamentare în legislaturi dominate de liberali (senator între 1922-1926 și deputat între 1933-1937) care i-au consolidat reputația oratorică, dar și profunda implicare în modernizarea țării. (more…)

.

Lavinia Betea (coord.), Cristina Diac, Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Ţiu Viaţa lui Ceauşescu. Ucenicul Partidului Bucureşti, Editura Adevărul Holding, 2012, 416 p. ISBN 978-606-644-036-3

Parte dintr-o trilogie, din care acum avem doar primul volum (anii 1918-1954), această biografie își propune să ofere, folosind o categorie largă de surse (arhivistice, de presă, mărturii ale contemporanilor, etc.), o imagine cât de completă și veridică este posibil în acest moment asupra unui personaj istoric îndeobște cunoscut doar atât cât a îngăduit propaganda comunistă. (more…)