Oltea Rășcanu-Gramaticu, Bârladul și gloria militară, Iași, Pim, 2013.

Sub acest titlu găsim un volum de peste 600 de pagini, în care Bârladul este evaluat și din perspectiva contribuțiilor sale militare. O cercetare laborioasă, care a purtat-o pe autoare ani de zile în arhivele centrale și județene și cu precădere în cele militare, însoțind descoperirile sale de o bibliografie întinsă, are drept rezultat o imagine aproape completă a participării locuitorilor acestei vechi așezări moldave la toate marile evenimente ostășești ale ultimului secol și jumătate. Un dicționar de personalități, un inventar al activităților culturale ale armatei bârlădene, precum și o listă de eroi, în care se cuprind și veteranii înregistrați în 1984, întregesc lucrarea.

Doamna Oltea Rășcanu-Gramaticu, care semnează astfel a 15-a carte, ne îndreptățește să credem că este la îndemâna fiecăruia dintre noi să procedăm asemenea, valorificând din multiple perspective istoria locului în care ne-am născut sau trăim. Domnia sa ne-a dat deja o monografie a Bârladului, care se anunță că va apărea într-o a treia ediție, un dicționar de personalități și două istorii ale instituțiilor locale (filiala SȘIR din localitate – pe care o conduce de multă vreme – și, acum, alta militară), fără a fi excluse în viitor și alte contribuții asemănătoare.

Victor Gabriel Osăceanu I.G. Duca, o floare rară în câmpul politicii românești Alexandria, Tipo Alex, 2014.

Anul acesta în decembrie se vor împlini 135 de ani de la nașterea marelui om politic liberal, o bună ocazie spre a ne aminti de viața și opera sa, evidențiată nu doar pentru că a fost o victimă notorie a extremismului legionar.

Motivele pentru care Duca este celebrat „o floare rară pe câmpul politicii” și un prilej de reflecție pentru toți cei care l-au urmat sunt numeroase și permanent subliniate de autor. Cumpătarea, modestia, respectul pentru banul public, inapetența pentru folosirea funcțiilor dobândite spre a se îmbogăți se asociază credinței adânci în misiunea sa și în spiritul de sacrificiu cărora le-a dedicat viața. Urmărim astfel în cele 200 de pagini ale cărții pe ideologul liberal, gânditor de anvergură format în primii ani ai secolului trecut la Sorbona, pe militantul politic, parlamentar, ministru și pentru o scrută perioadă – prim-ministru, în fine, pe jurnalistul, scriitorul și memorialistul anilor Primului Război Mondial.

După studii de istorie diplomatică și după un eseu despre natura comunismului (Comunismul între utopie și realitate), domnul profesor Osăceanu ne oferă acum o monografie consacrată unui om politic pe nedrept mai puțin cunoscut, întregind alături de colegii săi, Gh. Vlad și F. Iordăchiță, triada autorilor de istorie afirmați în ultimii ani într-un mic oraș teleormănean, la Roșiorii de Vede.

Teodor Frunzetti (coord.) Mareșali ai României București, RAO, 2013.

Volumul prezintă pentru prima oară lista completă a mareșalilor României, șapte figuri, între care 4 regi și 3 militari de carieră, cercetându-le atât viața, cât și opera. Introducerea este consacrată importanței demnității de mareșal în general, și în special în România, cuprinsul fiind destinat celor ce au deținut această funcție, cel dintâi fiind chiar regele Carol I, care neavând grade în armata română a obținut acest titlu în armata imperială germană în 1909, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, și în armata rusă, în 1912, când s-au împlinit 35 de ani de la victoria de la Plevna. Urmează, în ordine cronologică: regele Ferdinand (1 decembrie 1918), regele Carol al II-lea și generalii Alexandru Averescu și Constantin Prezan (cu prilejul manevrelor militare de la Sighișoara din 1930), regele Mihai I (la 10 mai 1941) și generalul Ion Antonescu (după campania din Basarabia, la 20 august 1941). Cu prilejul unei vizite în România în toamna 1933, pentru a ilustra bunele relații reciproce, dar și legăturile de rudenie apropiate, regele Alexandru al Iugoslaviei a primit și el rangul de mareșal al României.

Autorii, reputați istorici militari, între care și Florian Tucă – membru al filialei SȘIR  Câmpulung-Mușcel -, ne oferă un subiect mai puțin cercetat, dar care dovedește importanța deosebită a armatei române la constituirea și consolidarea statului național.