Florin Iordăchiță A fost mareșalul Ion Antonescu manipulat de Hitler? Alexandria, Editura Tipo Alex, 2013.

Dincolo de acest titlu care pune o întrebare în fond retorică, am găsit o carte remarcabilă care se străduiește să așeze o personalitate foarte controversată în lumina adevărului, urmărind ceea ce este esențial, dincolo de patriotismul și integritatea mareșalului, ambele incontestabile: modul de gândire, viziunea și aspirațiile celui ce a condus singur România vreme de patru ani într-una dintre cele mai complexe desfășurări de forțe politice și militare din întreaga istorie. Ori analiza autorului, pe cât de corectă, pe atât de necruțătoare, este că, fascinat până în ultimul ceas de Hitler, încrezător în toate promisiunile și lingușelile sale, Ion Antonescu a implicat România complet nepregătită într-un război de o mare dificultate și complexitate, cu o armată care își perpetua deficiențele de la Carol I la Carol al II-lea, toate acestea mult sporite și de lipsa unei adevărat coeziuni sufletești între elite și poporul de țărani care-i îngroșa rândurile.

Capitolele lucrării urmăresc detaliat deciziile lui Antonescu, de la intrarea în război în vara lui 1941 până la 23 august 1944. Dacă aderarea la Axă și implicarea țării în războiul anti-sovietic i se par autorului cărții absolut inevitabile, tot ce a urmat implică o mare responsabilitate, care apasă greu la judecata de pe urmă a mareșalului. Misiunea României, ni se spune, era să anihileze bazele sovietice din Transnistria și de la Odessa, după care participarea la război s-ar fi putut face cu un mic corp expediționar, evitându-se uriașele pierderi omenești. Lipsit de perspectivă și incapabil să înțeleagă toate eventualitățile, Ion Antonescu este condamnat implacabil – a fost un criminal de război.

Colegul nostru de la Roșiori – Teleorman, unde profesează la Colegiul Național „Anghel Saligny” este la 40 de ani doctor în istorie, bursier la Ierusalim și la o universitate japoneză și iată, acum, autorul unei cărți tulburătoare, care și-ar merita cu prisosință un tiraj generos și cât mai mulți cititori.

Marusia Cârstea Proiecte româno-britanice pentru construirea unei baze navale la Marea Neagră. Documente, 1929-1939 Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2013, 220 p.  ISBN 978-606-537-191-0

Culegerea de documente acum adunate și prezentate este de două ori demnă de interes. Mai întâi pentru că sunt astfel subliniate eforturile României interbelice de a defini un program strategic coerent în contextul căruia apărarea frontierelor mult extinse după Marea Unire solicita modernizarea organismului militar propriu. Cum nu puteau duce la îndeplinire singuri cele propuse, guvernanții și-au îndreptat privirile spre aliații noștri din vestul Europei, proiectele de consolidare a securității în zona maritimă adresându-se cu deosebire Marii Britanii, considerată încă cea mai mare putere navală a lumii.

Din păcate, aceste aspirații s-au dovedit în cele din urmă iluzorii. Zece ani i-au trebuit Angliei ca să înțeleagă importanța strategică a României (1920-1930) și când în fine s-a întâmplat, Europa și lumea se aflau în primă criză economică și rivalitățile anglo-franceze erau la ordinea zilei. Ce s-a putut face a fost să se formuleze proiectul construirii unei baze navale cu scopul de a bloca o eventuală invazie pe teritoriul nostru și pentru a oferi siguranță marinei de comerț. Inițial stabilită la lacul Tașaul, eventual și cu un canal Constanța-Cernavodă, ulterior la lacul Tăbăcăriei, lucrarea a început în 1938, pentru a se întrerupe definitiv în anii războiului. Eșecul avea în egală măsură cauze românești, dar și internaționale, Franța, Uniunea Sovietică și Turcia fiind departe de a agrea o prezență britanică la Marea Neagră. Distins universitar craiovean, doamna Marusia Cârstea adaugă cercetărilor mai vechi de istorie a relațiilor româno-britanice un subiect incitant, care ne ajută să înțelegem mai bine situația României în anii ’40 ai secolului trecut.

Ștefan Grigorescu Mănăstirea „Sfinții Voievozi”, Slobozia Slobozia, Editura Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, 2013, 160 p.

Vechea ctitorie a lui Matei Basarab, „un rug aprins în inima Bărăganului”, dar și o excepțională fortificație la granițele dunărene ale Țării Românești, beneficiază acum de un splendid album de artă, din care nu lipsește nimic esențial. Minunate imagini surprind edificiul la dimensiunile sale prezente sau după reproduceri de epocă din secolele anterioare, tabloul votiv și frescele, icoanele și obiectele de podoabă, tipăriturile vechi din colecția mănăstirii, precum și câteva aspecte din viața locașului în anii din urmă.

Textul prezintă sintetic așezarea și istoria de patru ori seculară a mănăstirii, ansamblul arhitectural (biserica, clopotnița, incinta stăreției și chiliile) și slujbele, sărbătorile și ascultările acolo organizate.

Autorul, colegul nostru Ștefan Grigorescu, doctor în istorie, profesor la Urziceni și președinte al filialei SȘIR, a răspuns astfel unei solicitări a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, pentru care era recomandat de seria lucrărilor sale anterioare, între care Inscripții din județul Ialomița a apărut sub același înalt patronaj în 2009.