Nichita Adăniloaie, Amintiri, București, Lumina Tipo, 2013.

Intitulată „Amintiri”, cartea profesorului Adăniloaie este în același timp și una de memorii, faptele din copilărie și tinerețe, narate cu mult talent, așa cum au fost păstrate în amintire, fiind din ce în ce mai mult înlocuite atunci când personajul central intră în viața activă, cu reconstituiri detaliate întemeiate pe relatări diaristice proprii sau pe surse documentare frecvent invocate. Parcurgem astfel, o dată cu cele peste 300 de pagini ale volumului, un lung drum în care multele ipostaze în care ne este înfățișat autorul păstrează aura de seriozitate, inocență și bun simț a copilului din fotografia de pe copertă, înfățișat în frumosul port bucovinean, alături de rudele sale cele mai apropiate.

Calitățile însușite în familie, într-un sat montan din nordul țării, l-au ajutat de altfel întotdeauna pe cel care își istorisește aici viața să găsească drumul drept peste incertitudinile tinereții, peste opresiunea ideologică a unui regim totalitar și, mai nou, peste confuzia nesfârșitei tranziții românești.

Profesorul N. Adăniloaie este președintele de onoare al SȘIR și, la 86 de ani, unul dintre cei mai activi membri ai săi.

Ionuț Șerban Politică și diplomație europeană. România și Italia în relațiile internaționale în epoca modernă Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2013, 250 p. ISBN 978-606-537-189-7

Consacrat de fapt istoriei relațiilor româno-italiene în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, volumul, cu tei capitole principale, focalizează asupra realizării aproape concomitente a unității de stat în Italia și România, se oprește asupra primilor cincisprezece ani ai domniei prințului străin și urmărește apoi relațiile reciproce în cadrul Triplei Alianțe. Ca observație de ansamblu, ni se pare întrutotul corectă interpretarea autorului potrivit căreia raporturile italo-române nu au cunoscut evoluții sinusoidale, dar nici nu au marcat linia ascendentă sugerată de unii istorici și poate așteptată, având în vedere unitatea culturală și coincidența realizării statului național în aceeași conjunctură istorică.

Tânărul autor al acestei lucrări – la origine o teză de doctorat – este în prezent lector la Facultatea de Drept și Științe Sociale din Craiova și membru al SȘIR – filiala Dolj.

De patru ani încoace, zilele orașului Câmpina, de regulă sărbătorite în prima decadă a lunii ianuarie, au un numitor comun: lansarea publicației locale de istorie „Anuar”. În timp, revista a câștigat în primul rând în conținut, distribuit în trei mari rubrici consacrate istoriei orașului de apariție, dar și istoriei românilor, firesc consistente, și, desigur, istoriei universale. Se adaugă miscellanea și un grupaj de recenzii, de nu ne înșelăm, acum inaugurat, cu care se încheie volumul. Pentru că cei mai mulți autori, și desigur și cititori, provin din învățământ, s-ar cuveni să aflăm și calitatea lor didactică, după cum un segment consacrat școlii ar completa fericit revista. Altfel întâlnim și aici articole de cert interes, cu subiecte inspirate din istoria locului într-un moment istoric important (la 1848) sau din istoria unor instituții didactice, precum prima școală din Câmpina. Evul mediu este bine reprezentat, cu mai multe studii care evidențiază aventura moldovenească a cazacilor în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, unele surse otomane ale domniei lui Mihai Viteazul sau viața și lucrarea cronicarului Nicolae Costin. În secolul al XX-lea ne aflăm cu tabloul luptei pentru emanciparea femeilor și cu cele peste 70 destinate doar primilor ani ceaușiști ai României la ONU. Reconstituirea după relatări de presă a scandalului manualului de istorie din 1999 este întrutotul binevenită.

Coordonat de prof. dr. Gh. Râncu și având peste 20 de redactori, referenți și autori, „Anuarul” este o reușită, dovadă incontestabilă că acolo unde se vrea să se facă cercetare științifică în domeniul istoriei, chiar se poate.