us English
 

Școala de Vară SȘIR Târgu Mureș 2017

iulie 31st, 2017 | Postat in Scoala de Vara

Școala de Vară SȘIR  a avut loc între 21-26 iulie 2017 în Târgu Mureș și a fost organizată de Filiala Mureș a SȘIR și Universitatea „Petru Maior” din localitate. Tema centrală a fost  Marele Război: trăiri, memorii, consecințe. Școala de Vară a reunit participanți din întreaga țară care au dezbătut subiectele prezentate în numeroasele comunicări științifice ce au fost susținute. Au fost realizate și vizite în Sighișoara și Sovata, și bineînțeles în Târgu Mureș, la mai multe și importante obiective istorice. Școala de Vară s-a încheiat cu acordarea Premiilor SȘIR.

Adresăm pe această cale multe mulțumiri tuturor participanților și în principal organizatorilor, Filiala Mureș a Societății de Științe Istorice din România și Universității „Petru Maior” din Târgu Mureș pentru că au realizat o Școala de Vară de succes!

Programul Școlii de Vară SȘIR Târgu Mureș 21-26 iulie 2017

???????????????????????????????

Conf. univ. dr. Corina Teodor, președintele Filialei Mureș a SȘIR

???????????????????????????????

Prof. dr. Bogdan Murgescu, președintele SȘIR

???????????????????????????????

Prof. dr. Dumitru Tomoni, vice-președintele SȘIR

???????????????????????????????

Prof. univ. dr. Mircea Dumitru, Rectorul Universității din Bucureşti

???????????????????????????????

Lector dr. Andrei Florin Sora, Universitatea din București

???????????????????????????????

În timpul unei comunicări științifice

???????????????????????????????

Prof. dr. Bogdan Teodorescu, Secretarul General al SȘIR

???????????????????????????????

Cercetător ştiinţific II dr. Ana-Maria Stan, Muzeul Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca

999

Participanții la Școala de Vară SȘIR Târgu Mureș 2017

A început Școala de Vară SȘIR Târgu Mureș 2017

iulie 22nd, 2017 | Postat in Scoala de Vara

În organizarea Filialei Mureș a SȘIR și a Universității „Petru Maior” din localitate a început pe 21 iulie 2017 Școala de Vară SȘIR cu tema centrală Marele Război: trăiri, memorii, consecințe. La festivitatea de deschidere a Școlii de Vară au luat cuvântul, printre alții, prof. univ. dr. Cornel Sigmirean (Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş), prof. univ. dr. Bogdan Murgescu (președintele SȘIR, Universitatea din București), conf. univ. dr. Corina Teodor (președintele Filialei Mureș a SȘIR, Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş) și drd. Constantin Bogoșel (Inspectoratul General Județean Mureș).

Au urmat primele prezentări din cadrul Școlii de Vară susținute de prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prof. univ. dr. Cornel Sigmirean și prof. univ. dr. Bogdan Murgescu. După-amiază au urmat două vizite ghidate la Biblioteca Teleki-Bolyai şi la Palatul Culturii.

20170721_102204

Festivitatea de deschidere a Școlii de Vară

20170721_102703

Prof. univ. dr. Bogdan Murgescu (președintele SȘIR)

20170721_101617

Prof. univ. dr. Cornel Sigmirean (Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş)

20170721_103917

Conf. univ. dr. Corina Teodor (președintele Filialei Mureș a SȘIR)

IMAG0339

Inspector Constantin Bogoșel

IMAG0268

Participanții la Școala de Vară

Școala de Vară SȘIR: Târgu Mureș, 21-26 iulie 2017

iunie 22nd, 2017 | Postat in Scoala de Vara

Ca și în anii precedenți, SȘIR organizează o Școală de Vară care anul acesta se va desfășura la Târgu Mureș în perioada 21-26 iulie 2017, în organizarea Filialei Mureș a SȘIR și a Universității „Petru Maior” din localitate. Tema centrală va fi Marele Război: trăiri, memorii, consecințe.

Programul științific va fi definitivat de un grup de lucru format din prof. dr. Cornel Sigmirean, președintele Senatului Universității „Petru Maior”, prof. dr. Laurențiu Vlad, prorector al Universității din București, conf. dr. Corina Teodor, președintele filialei Mureș a SȘIR, și lect. dr. Andrei Florin Sora, membru al Biroului Național Executiv al SȘIR. Activitățile de formare clasice vor fi îmbinate cu forme interactive de pregătire, incluzând vizite de studiu la diverse obiective din localitate și din județul Mureș.

Participanții la școala de vară, în urma unei evaluări și certificări a competențelor profesionale dobândite, vor primi credite de formare şi dezvoltare profesională.

Taxa de participare va fi de 500 de lei (acoperă cazare 6 nopți începând cu 20/21 iulie, 3 mese/zi, mape & hand-out-uri, activitățile incluse în program; nu se acoperă: transportul participanților până la/de la Târgu Mureș). Suma se va depune prin transfer bancar în contul Societății de Științe Istorice din România, IBAN RO36RNCB0076029411430001, cu mențiunea „taxă de participare la Cursurile de Vară ale SȘIR (Târgu Mureș, 21-26 iulie 2017) pentru dl./dna. ……………., membru al filialei ………. a SȘIR”; copia documentului de certificare a depunerii sumei (sau a viramentului bancar) va fi transmisă prin e-mail în formă scanată pe adresa secretariatssir@gmail.com, iar Secretariatul va confirma prin e-mail înregistrarea participării în limita numărului de 50 de locuri rezervate pentru membrii Societății de Științe Istorice din România.

Data limită pentru plata taxei de participare este 30 iunie 2017.

Membrii filialei Mureș a Societății de Științe Istorice din România, care nu au nevoie de cazare, vor fi scutiți de taxa de participare, urmând să achite doar contravaloarea cheltuielilor directe ce le-ar reveni (acces la diverse obiective în timpul excursiilor, masa etc.).

Bursele SȘIR pentru Școala de Vară de la Târgu Mureș (21-26 iulie, 2017)

iunie 19th, 2017 | Postat in Concursuri, Scoala de Vara

Societatea de Științe Istorice din România va oferi ca și în anii precedenți 2 burse care vor consta în participarea gratuită la Școala de Vară ce va avea loc anul acesta la Târgu Mureș (subvenție de 500 de lei, acoperind cazarea, masa și activitățile propriu-zise) și care vor fi acordate unui profesor din învățământul gimnazial și unui profesor din învățământul liceal, cu vârsta sub 35 de ani și calitatea de membri ai SȘIR.

Acordarea burselor se va face în urma unui concurs, care va consta în două etape:

1) depunerea pe adresa secretariatssir@gmail.com a unui dosar care să cuprindă: CV, scrisoare de intenție și recomandare a unuia dintre membrii conducerii filialei SȘIR din care face parte, până la data de 25 iunie 2017

și

2) interviu telefonic, în perioada 26 iunie – 3 iulie 2017, ziua și ora urmând a fi comunicate din timp aplicanților.

Mai puțin de o săptămână ne mai desparte de termenul limită și de aceea vă dorim spor la pregătit aplicațiile pentru burse!

Cursurile Școlii de Vară a SȘIR de la Brașov, 20-25 iulie 2015

iulie 31st, 2015 | Postat in Scoala de Vara

logo_scoala_vara_brasov

În perioada 20-25 iulie s-a desfășurat în inima Ardealului, pe pământ șagunist, ediția anuală a Școlii de Vară a SȘIR. Organizat excepțional de Societatea de Stiințe Istorice din România în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” (Cluj-Napoca), Universitatea „Transilvania” (Brașov) și Colegiul Național „Andrei Șaguna”, evenimentul a avut drept temă centrală Predarea Istoriei în Școlile din România- Trecut, Prezent, Viitor. Școala de Vară a reunit într-un mediu aparte cadre didactice, doctoranzi, masteranzi, studenți, muzeografi și arhiviști care au dezbătut diverse subiecte istorice. Prin tematica prezentă, Școala de Vară și-a propus să faciliteze participanților dobândirea unor competențe profesionale, precum identificarea și analiza problemelor actuale ale predării istoriei în școlile din România sau prezentarea sistematică a argumentelor și opțiunilor pentru redresarea statutului disciplinei istorie în sistemul educației publice și în ansamblul societății. De asemenea, cursurile ținute în cadrul Școlii de Vară sunt recunoscute ca activitate de perfecționare a membrilor S.Ș.I.R.

Sub egida Colegiului Național „Andrei Șaguna” Brașov, programul și-a propus să creeze un spațiu de interacțiune între cei care au ca domeniu de interes istoria. În deschidere s-a realizat o evaluare preliminară a percepțiilor participanților asupra problemelor actuale ale predării istoriei în școală. Astfel, cursurile au debutat, luni, 20 iulie 2015, în Sala de Festivități a Colegiului Național „Andrei Șaguna”, în prezența președintelui S.Ș.I.R., prof. univ. dr. Bogdan Murgescu (Universitatea din București), a prof. dr. Bogdan Teodorescu (secretar general  al S.Ș.I.R.) și a conf. univ. dr. Ovidiu Ghitta (decanul Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș- Bolyai”, Cluj Napoca), a membrilor S.Ș.I.R. prezenți la Școala de Vară, precum și a altor invitați.

Pe parcursul zilei de luni, în cadrul workshopurilor, sesiunile de prezentări și discuții au avut loc în următoarele cadre tematice: Predarea istoriei în școlile din Republica Moldova; Condiția disciplinei istorie în invățământul preuniversitar în România de astăzi; Predarea istoriei în diverse state europene; Identitatea istorică a românilor – dispute istoriografice și Perspectivele predării istoriei în România secolului XXI.

Legătura dintre istorie ca disciplină și formele de comunicare eficientă a cunoștintelor de istorie, actualizate din punct de vedere tehnologic și adaptate specificului de receptare al tinerilor din România secolului XXI, a fost aprofundată în contextul workshopurilor organizate în următoarele două zile în cadrul Școlii de Vară. Astfel, marți și miercuri au fost dezbătute subiecte ca Utilizarea IT în predarea istoriei sau Programele de educație muzeală- o alternativă la învățământul nonformal.

Pe parcursul zilelor de joi și vineri s-au organizat mese rotunde și dezbateri care au avut ca temă principală istoria locală, prezentată ca un element important ce trebuie descoperit si mai ales valorificat. Istoria locală reprezintă componenta esențială a culturii generale, având o adevărată valoare instructiv-educativă, iar în urma vizitelor din județul Brașov și Covasna au avut loc o sesiune de workshopuri care au atins aspecte ca: Istoria locală ca resursă de consolidare a interesului tinerilor pentru istorie, analiză bazată pe studiul cetăților Bran și Râșnov, dar și pe baza siturilor și monumentelor din județele Brașov și Covasna.

Ziua de sâmbătă a adus nou, pe lângă sesiunea de comunicări a doctoranzilor, dezbaterea pe tema: Argumente referitoate la utilitatea socială a predării istoriei în România anilor 2015-2030. Sesiunea de comunicări doctorale s-a centrat pe experiențele practice, fiind expuse subiecte ca Experiențe concret-istorice de predare a istoriei în școlile din România. Pentru mine, ca studentă a Facultății de Istorie, aceste subiecte au reprezentat elemente importante în formarea concepțiilor despre locul și rolul  istoriei în școli. De asemenea, am conștientizat că istoria nu trebuie să își piardă din statut și că trebuie să participe  în continuare la consolidarea valorilor morale, civice și democratice. Avem nevoie de istorie pentru a ne cunoaște trecutul pentru că, un om care nu își cunoaște trecutul înseamnă că nu își cunoaște propria identitate. Istoria cercetează trecutul, aplică idei în prezent, însă oferă soluții pentru viitor.

În cadrul Școlii de Vară organizată de Societatea de Științe Istorice din România, s-au desfășurat diverse vizite de documentare. Participanții au avut ocazia de a se informa asupra istoriei locale vizitând muzee: Prima Școală Românească, Brașov; Muzeul Civilizației Urbane, Brașov; Muzeul Județean de Istorie, Brașov; Cetatea Rupea și Cetatea Râșnovului, Biserica Fortificată din satul Viscri. De asemenea, istoria locală a fost redescoperită prin vizita de documentare realizată în Rupea, la  Liceul Șt. O. Iosif.

Totodată a avut loc evaluarea activității cursurilor și workshopurilor de către participanți, iar toate punctele au fost duse la îndeplinire cu succes de către organizatori. Cea de-a doua parte a zilei de sâmbătă a fost dedicată decernării premiilor Societății de Științe Istorice din România pe anul 2015. Școala de Vară din acest an a oferit membrilor prezenți noi perspective și o viziune mai clară în ceea ce privește locul și mai ales rolul istoriei. Activitățile desfășurate au oferit studenților o viziune nouă în ceea ce privește opțiunile de viitor, iar prin programele prezente în cadrul Școlii de Vară s-a încercat descoperirea unor noi modalități de a cunoaște realitatea istorică.

Adina Lica (Universitatea din București)

Școala de Vară a SȘIR – 2015

iunie 8th, 2015 | Postat in Scoala de Vara

ȘCOALA DE VARĂ A Societății de Științe Istorice din România

Predarea istoriei în școlile din România.

Trecut – prezent – viitor

Brașov, 20-25 iulie 2015

Participanți: 50 membri ai SȘIR din țară și 20 din Brașov (cadre didactice din învățământul gimnazial și liceal, doctoranzi, masteranzi, muzeografi, arhiviști etc.).

Școala de vară va fi recunoscută ca activitate de perfecționare pentru profesorii din învățământul preuniversitar, iar participanții vor beneficia de 10 credite.

Taxa de participare va fi de 500 de lei (acoperă cazare 7 nopți, 3 mese/zi, mape & hand-out-uri, activitățile incluse în program; nu se acoperă: transportul participanților până la/de la Brașov). Suma se va depune prin transfer bancar în contul Societății de Științe Istorice din România, IBAN RO36RNCB0076029411430001, cu mențiunea „taxă de participare la Cursurile de Vară ale SȘIR (Brașov, 20-25 iulie 2015) pentru dl./dna. ……………., membru al filialei ………. a SȘIR”; copia documentului de certificare a depunerii sumei (sau a viramentului bancar) va fi transmisă prin e-mail în formă scanată pe adresa secretariat@ssir.ro, iar Secretariatul va confirma prin e-mail înregistrarea participării în limita numărului de 50 de locuri rezervate pentru membrii Societății de Științe Istorice din România. Data limită pentru plata taxei de participare este 30 iunie 2015.

Membrii filialei Brașov a Societății de Științe Istorice din România, care nu au nevoie de cazare, vor fi scutiți de taxa de participare, urmând să achite doar contravaloarea cheltuielilor directe ce le-ar reveni (acces la diverse obiective în timpul excursiilor, masa etc.).

Participanții vor fi contactați de organizatori după 10 iulie 2015 pentru a se pune la punct primirea lor în ziua de 19 iulie 2015.

BURSE

Societatea de Științe Istorice din România va oferi 2 burse care vor consta în participarea gratuită la Școala de Vară (subvenție de 500 de lei, acoperind cazarea, masa și activitățile propriu-zise) și care vor fi acordate unui profesor din învățământul gimnazial și unui profesor din învățământul liceal, în urma unui concurs. Candidații trebuie să fie profesori de istorie din învățământul preuniversitar, cu vârsta sub 35 de ani și să aibă la data depunerii dosarului calitatea de membri cotizanți ai SȘIR. Dosarul de candidat trebuie să fie trimis pe adresa de e-mail secretariat@ssir.ro până la data de 15 iunie 2015 și să conțină:

  • CV (inclusiv lista publicațiilor și realizărilor profesionale, dacă este cazul);
  • recomandare a unuia dintre membrii conducerii filialei SȘIR din care face parte;
  • scrisoare de intenție/motivație.

După selecția dosarelor, în intervalul 16-20 iunie 2015, finaliștii vor fi contactați telefonic, pentru un scurt interviu.

Cursurile Școlii de Vară a SȘIR de la Galați, 28 iulie – 2 august 2014

iulie 29th, 2014 | Postat in Scoala de Vara

O cronică de Andrei Popete-Pătrașcu

Orașul Galați găzduiește în aceste zile Școala de Vară a Societății de Științe Istorice din România, cu tema „Primul Război Mondial. Experiențe istorice și lecții pentru azi”, sub egida S.Ș.I.R., a Universității „Dunărea de Jos” Galați, Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, în parteneriat cu School of Global and Internațional Studies, Indiana University, S.U.A., Friedrich-Eebert-Stiftung, Office Romania, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galați și Muzeul Brăilei.

Prima_zi_foto_Scoala_vara_Galati_SSIR

Sunt prezenți la aceste cursuri, recunoscute ca activitate de perfecționare a membrilor S.Ș.I.R., peste 40 de istorici din întreaga țară și 20 din Galați și Brăila (cadre didactice, doctoranzi, masteranzi, muzeografi, arhiviști ș.a.).

Școala de Vară „Primul Război Mondial. Experiențe istorice și lecții pentru azi” își propune să ofere celor prezenți prilejul unei reflecții structurate asupra semnificației acestui eveniment istoric major, de impact asupra viziunii generale despre lume și societate.

Cursurile au debutat, luni, 28 iulie 2014, în Sala de festivități a Universității „Dunărea de Jos” Galați – Aula Magna, în prezența președintelui S.Ș.I.R., prof. univ. dr. Bogdan Murgescu (Universitatea din București), a prof. dr. Bogdan Teodorescu (secretar general S.Ș.I.R.), a conf. univ. dr. Constantin Ardeleanu (prodecan Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, Universitatea „Dunărea de Jos” Galați) și a prof. univ. dr. Maria Bucur-Deckard (School of Global and Internațional Studies, Indiana University, S.U.A.), a membrilor S.Ș.I.R. prezenți la Școala de Vară, precum și a altor invitați.

Conferința inaugurală a fost susținută de doamna prof. univ. dr. Maria Bucur-Deckard (Indiana University), cu tema „Comemorarea Primului Război Mondial – evoluții, accente, omisiuni”, fiind urmată de două prelegeri in plen, susținute de prof. univ. dr. Toader Nicoară de la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj Napoca (Marele Război, în istoriografie: de la istoria politico-diplomatică la noua istorie culturală) și prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, președintele S.Ș.I.R. (Bilanțul războiului – costuri directe și indirecte).

În după-amiaza aceleeași zile, cursanții Școlii de Vară S.Ș.I.R. au vizitat Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” – Casa „Cuza Vodă” din Galați și au luat parte la Workshop-ul „Galați și Brăila – orașe cu tradiție multiculturală. Valori ale istoriei locale în educația pentru democrație”. Au susținut prelegeri privind rolul orașului galați în timpul Primului Război Mondial: drd. Maria Magdalena Tuluș (Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați) și prof. Florin Cernat (Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, Galați).

Ziua a 2-a

Cea de-a doua zi a cursurilor Școlii de Vară s-a desfășurat la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, una dintre unitățile școlare de prestigiu din municipiul Galați.  Au susținut prelegeri despre atitudinile și opțiunile politice în procesul decizional legat de participarea la război: drd. Cosmin Ioniță (Universitatea din București) cu tema „Declanșarea Primului Război Mondial din perspectiva istoriei relațiilor internaționale”, prof. univ. dr. Ovidiu Bozgan (Universitatea din București), cu tema „Poziția papalității față de război” și dr. Mihai Teodor Nicoară (Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), cu tema „Memorialistica războiului. Experiența războiului în memoriile lui Sextil Pușcariu”. De asemenea, cei prezenți au luat parte și la dezbateri privind aspectele de viață cotidiană în timpul Primului Război Mondial. S-au audiat prelegeri susținute de lect. univ. dr. Constantin Stan de la Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați, dr. Dana Maria Rus și dr. Gheorghe Negustor de la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. După-amiază aceleași zile a prilejuit membrilor Societatea de Științe Istorice din România participarea la o dezbatere pe grupe de lucru și în plen cu tema „Primul Război Mondial în literatură” (coord. prof. dr. Bogdan Murgescu și dr. Andrei Florin Sora).

Ziua a 3-a

În cea de-a treia zi a cursurilor, participanții la Școala de Vară a S.Ș.I.R. au vizitat centrul orașului Brăila și o serie de obiective, istorice, culturale și turistice precum Centrul Cultural „Nicăpetre”, Casele Memoriale „Petre Ștefănescu Goangă” și „Panait Istrati”, Biserica Grecească și Muzeul de Istorie a Brăilei, cu relevarea rolului orașului în istoria Primului Război Mondial. Au susținut comunicări prof. Antonel Urse – „Viața cotidiană în Brăila în timpul ocupației germane”, prof. dr. Ștefan Aftodor – „Brăila în presa de ocupație germană” și prof. Claudiu Sechelarie – „Un monument austro-ungar din timpul Primului Război Mondial la Scorțaru Nou”.

Ziua a 4-a

Următoarea zi a cursurilor Școlii de Vară organizată de Societatea de Științe Istorice din România a fost dedicată unor noi vizite de documentare, la Cetatea Enisala și în municipiul Tulcea, acolo unde istoricii prezenți la activitate au vizitat Casa „Avramide”, Faleza Dunării, Muzeul de Istorie, precum și Monumentul închinat Războiului de Independență.

sdv_ssir_poza_enisala

Ziua a 5-a

Cu tema „Eroism, responsabilitate și reflectare istorică”, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați a găzduit, vineri, 1 august 2014, noi prelegeri în plen, susținând comunicări: dr. Bogdan Popa (Institutul „Nicolae Iorga” din București) – „Uitare și tăcere în memorializarea Primului Război Mondial. Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru Întregirea României: 1916-1919” și prof. dr. Sorin Langu (Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Galați). A urmat seminarul „Aspecte de viață cotidiană în timpul Primului Război Mondial”: prof. dr. Paul Dominte, „Viața cotidiană în România ocupată (1916-1918) ”, drd. Cristian-Tudor Șerban, „Viața cotidiană într-un oraș din preajma frontului: Focșani (1917-1918) ” și prof. univ. dr. Sorin Damean „Viața cotidiană în teritoriile rămase sub administrație românească (1917-1918)”. În după-amiaza aceleiași zile, participanții la cursurile Școlii de Vară au vizionat reprezentări cinematografice ale Primului Război Mondial, în cadrul unui workshop intitulat „Fațete ale eroismului și umanității”, seara încheindu-se cu o croazieră pe Dunăre.

Ziua a 6-a

În ultima zi a Școlii de Vară, a fost organizat un nou workshop cu tema „Destine individuale din comunitatea mea în timpul Primului Război Mondial”, coordonat de prof. dr. Iulia Bulacu de la Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanța, a avut loc evaluarea activității cursurilor de către participanți și decernarea premiilor Societății de Științe Istorice din România pe anul 2013.

Școala de Vară a SȘIR – 2014

iunie 4th, 2014 | Postat in Scoala de Vara

ȘCOALA DE VARĂ A Societății de Științe Istorice din România

Primul Război Mondial.

Experiențe istorice şi “lecţii” pentru azi

Galați, 28 iulie – 2 august 2014

Participanți: 50 membri ai SȘIR din țară și 20 din Galați (cadre didactice din învățământul gimnazial și liceal, doctoranzi, masteranzi, muzeografi, arhiviști etc.).
Școala de vară va fi recunoscută ca activitate de perfecționare pentru profesorii din învățământul preuniversitar, iar participanții vor beneficia de 10 credite.
Taxa de participare va fi de 500 de lei (acoperă cazare 7 nopți, 3 mese/zi, mape & hand-out-uri, activitățile incluse în program; nu se acoperă: transportul participanților până la/de la Galați). Suma se va depune prin transfer bancar în contul Societății de Științe Istorice din România, IBAN RO36RNCB0076029411430001, cu mențiunea „taxă de participare la Cursurile de Vară ale SȘIR (Galați, 28 iulie 2014) pentru dl./dna. ……………., membru al filialei ………. a SȘIR”; copia documentului de certificare a depunerii sumei (sau a viramentului bancar) va fi transmisă prin e-mail în formă scanată pe adresa secretariat@ssir.ro, iar Secretariatul va confirma prin e-mail înregistrarea participării în limita numărului de 50 de locuri rezervate pentru membrii Societății de Științe Istorice din România. Data limită pentru plata taxei de participare este 15 iulie 2014.
Membrii filialelor Brăila și Galați ale Societății de Științe Istorice din România, care nu au nevoie de cazare, vor fi scutiți de taxa de participare, urmând să achite doar contravaloarea cheltuielilor directe ce le-ar reveni (acces la diverse obiective în timpul excursiilor, masa etc.).
Participanții vor fi contactați după 15 iulie 2014 pentru a se pune la punct primirea lor în ziua de 27 iulie 2014.

BURSE

Câștigătorii burselor SȘIR pentru Școala de Vară sunt:

  • Oana Neferu – Liceul Tehnologic Auto, Câmpulung-Mușcel, jud. Argeș
  • Liviu Moise – Școala Gimnazială nr. 1 Unirea, jud. Călărași

Societatea de Științe Istorice din România va oferi 2 burse care vor consta în participarea gratuită la Școala de Vară (subvenție de 500 de lei, acoperind cazarea, masa și activitățile propriu-zise) și care vor fi acordate unui profesor din învățământul gimnazial și unui profesor din învățământul liceal, în urma unui concurs. Candidații trebuie să fie profesori de istorie din învățământul preuniversitar, cu vârsta sub 35 de ani și să aibă la data depunerii dosarului calitatea de membri cotizanți ai SȘIR. Dosarul de candidat trebuie să fie trimis pe adresa de e-mail secretariat@ssir.ro până la data de 5 iulie 2014 și să conțină:
• CV (inclusiv lista publicațiilor și realizărilor profesionale, dacă este cazul);
• recomandare a unuia dintre membrii conducerii filialei SȘIR din care face parte;
• scrisoare de intenție/motivație.
După selecția dosarelor, finaliștii vor fi contactați telefonic, pentru un scurt interviu.

Pentru detalii - click aici pentru pdf

Ediția Școlii de Vară a S.Ș.I.R. 2013, la final

iulie 29th, 2013 | Postat in Scoala de Vara

Grup_Scoala_Vara_Cluj-Napoca_2013

După cinci zile care s-au scurs repede în ciuda programului încărcat, dar datorită diversității acestuia și datorită interesului manifestat de participanți, Școala de Vară de anul acesta ne-a lăsat cunoștințe noi, perspective proaspete, imagini inedite și speranța că în anii ce vor urma colaborarea dintre profesorii de istorie din învățământul secundar și cadrele didactice universitare va fi cel puțin la fel de folositoare ambelor grupuri implicate în construirea unui viitor mai bun pentru cunoașterea istorică și pentru societatea românească.

Le aducem și pe această cale mulțumiri co-organizatorilor, mărinimoasele și ospitalierele noastre gazde clujene, profesori și studenți de la Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității „Babeș-Bolyai”.

A început Școala de Vară a SȘIR – 2013

iulie 24th, 2013 | Postat in Scoala de Vara

Zilele acestea se desfășoară la Cluj-Napoca, într-o ambianță academică oferită de Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității „Babeș-Bolyai”, școala de vară a Societății de Științe Istorice, ediția 2013. În cele trei zile scurse până acum au avut loc prelegeri ale unor profesori de la universități străine și din țară, workshop-uri și dezbateri, urmate astăzi de o vizită la muzeul Universității „Babeș-Bolyai” și de un tur prin orașul vechi împreună cu istoricul și arheologul Radu Ardevan. Subiectele abordate au vizat atât relația dintre istorie și școală, cât și probleme mai largi cu privire la rolul identităților, culturilor și memoriei în ansamblul societății din trecut și de azi. Cursanții au avut totodată ocazia să descopere peisajul multicultural al unui oraș multietnic și multiconfesional.