us English

Consiliul Național al SȘIR, 11 mai 2019, Ploiești

noiembrie 16th, 2019 | Postat in Consiliul Național, Uncategorized

În ziua de 11 mai 2019 a avut loc la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești reuniunea Consiliului Național al Societății de Științe Istorice din România, la care au participat membrii Biroului Național Executiv, ai Comisiei de Cenzori și reprezentanți ai 21 de filiale. În deschiderea reuniunii, participanții au fost salutați de viceprimarul municipiului Ploiești, domnul Cristian Ganea, iar doamna prof. Carmen Băjenaru, președinta Filialei Prahova a SȘIR, a premiat pe elevii care au participat la Olimpiada națională de istorie din aprilie 2019 și pe profesorii care i-au pregătit.

La primul punct al ordinii de zi, președintele SȘIR, prof. dr. Bogdan Murgescu, a prezentat un scurt raport de activitate pentru perioada de un an scursă de la ședința anterioară a Consiliului Național, cu accente speciale pe Programul Centenar derulat de la 24 ianuarie 2018 la 24 ianuarie 2019. A urmat prezentarea raportului Comisiei de Cenzori de către doamna prof. Ana Manea. În același timp s-a decis ca la lista premiilor anuale ale SȘIR să se adauge din 2019 și un Premiu pentru contribuții electronice la cunoașterea și/sau prezentarea trecutului istoric.

Doamna profesor Claudia Sîmtion, reprezentanta Filialei Sibiu a SȘIR, i-a urmat doamnei Manea, și a prezentat situația preparativelor pentru desfășurarea în bune condiții a Școlii de Vară de la Sibiu cu tema Gastronomie, dinamici istorice și identități sociale. De asemenea, s-a subliniat încă o dată faptul că SȘIR oferă două burse de participare la această Școală de Vară, pentru un profesor din învățământul gimnazial și pentru un profesor din învățământul liceal cu vârsta sub 35 de ani și calitatea de membru SȘIR, în buna tradiție și a edițiilor precedente.

În continuare s-au prezentat aspectele referitoare la organizarea Conferinței Naționale a SȘIR de la București, din 16 noiembrie 2019, în care vor fi discutate și votate eventualele modificări ale Statutului SȘIR, dar se va și alege o nouă conducere.

Dorim să adresăm multe mulțumiri Filialei Ploiești pentru buna organizare a Consiliului Național SȘIR 2019 și în principal doamnei profesor Carmen Băjenaru și domnului profesor Dorin Stănescu.

Lasă un răspuns