us English

Şcoala altfel… în vacanţa mare

iulie 19th, 2017 | Postat in Activități

Timp de trei zile (12-14 iulie 2017), Sibiu a fost gazda unei interesante şcoli de vară dedicate apropiatului centenar al Marii Uniri. Evenimentul a fost organizat de Filiala Sibiu a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România (SŞIR), în colaborare cu Asociaţia pentru Cultură şi Educaţie Europeană şi cu Departamentul de Istorie, Patrimoniu şi Teologie Protestantă din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane Sibiu. Cursurile au fost inaugurate de prof. univ. dr. Mihaela Grancea, preşedintele Filialei Sibiu a SŞIR, şi de prof. univ. dr. Sorin Radu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane Sibiu.

În prima zi, participanţii, elevi şi cadre didactice din judeţele Sibiu, Braşov, Neamţ şi Timiş, au efectuat un tur unionist al oraşului, prilej de incursiune în istoria şi tradiţiile locului, apoi au pregătit o expoziţie tematică, activitatea fiind găzduită de Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”. Din turnul bisericii evanghelice, oaspeţii Sibiului s-au bucurat de priveliştea panoramică.

A doua zi a fost consacrată unei excursii de studiu în Mărginimea Sibiului. Au fost vizitate Muzeul Protopopiatului Sălişte, Biserica „Înălţarea Domnului şi Sf. Mucenic Oprea”, Liceul Tehnologic „Ioan Lupaş” Sălişte, cetatea dacică de la Tilişca, Muzeul de icoane pe sticlă şi o colecţie particulară de Istoria comunismului românesc, în Sibiel. Ghidaje foarte apreciate, adevărate lecţii de istorie locală şi naţională, au fost oferite de prof. Marius Boromiz, directorul Liceului „I. Lupaş”. Excursia s-a încheiat cu un popas la Muzeul Tehnicii şi Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra din Sibiu.

Ultima zi a şcolii de vară nu a avut un program mai puţin dens decât anterioarele. În prima parte a dimineţii, sub îndrumarea cadrelor didactice, elevii au montat expoziţia „Sibiul şi Marea Unire”. Un minirecital de lirică unionistă a fost susţinut, cu deosebită sensibilitate, de Iunis-Ştefana Minculete, absolventă a Colegiului Naţional „Octavian Goga”. Despre importanţa şi actualitatea Marii Uniri au vorbit conf. univ. dr. Valeria Soroştineanu şi conf. univ. dr. Mihaela Gruber, din partea Departamentului de Istorie, Patrimoniu şi Teologie Protestantă.

?????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Vernisajul expoziţiei a constituit un nou prilej de incursiune în realităţile sociale premergătoare şi (imediat) ulterioare Marelui Război. Conceptul expoziţional a fost explicat de prof. dr. Ioan Popa (Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”). Şcoala de vară s-a încheiat cu festivitatea de premiere a câştigătorilor concursului „Exploratori ai patrimoniului istoric”, ediţia I, dedicată „Drumului spre Marea Unire”. Concursul, iniţiat de SŞIR Sibiu, a reunit 31 de echipaje (70 de elevi şi 19 cadre didactice) din opt judeţe (Argeş, Braşov, Dâmboviţa, Giurgiu, Neamţ, Prahova, Sibiu, Timiş).

Premiul I a fost obţinut, la secţiunea „Liceu”, de elevii Horia Botu, Darius Cupu, Nicolae Haşegan şi Mălina Popa, de la Colegiul Naţional „Radu Negru” din Făgăraş (prof. coord. Ioan-Armand Streza), iar la secţiunea „Gimnaziu” de elevii Rareş Apetrei, Daniel Ilioi şi Tudor Murariu, de la Colegiul Tehnic „Ion Creangă” din Târgu-Neamţ (prof. coord. Elena Diana Spiridon). Elevii sibieni s-au clasat pe locul al II-lea, la ambele secţiuni: Sebastian Diacu, Paula Lotrean şi Vlad Luţoiu, de la Şcoala Gimnazială Sadu (coord. prof. dr. Bogdan Ioaniţiu Boşoteanu), la secţiunea „Gimnaziu”, respectiv Eduard Stoica şi Rafael Ţichindelean, de la Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu (coord. prof. dr. Ioan Popa), la secţiunea „Liceu”. Din judeţul Sibiu, au mai participat elevi şi cadre didactice de la Şcoala Gimnazială „Radu Selejan”, Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna”, Colegiul Tehnic „Cibinium”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum”, toate din Sibiu, şi Liceul Teoretic „Gustav Gündisch” din Cisnădie. Proiectul „Sibiul şi Marea Unire. Şcoală de vară” a fost inclus în Agenda Culturală 2017 a Municipiului Sibiu şi a fost cofinanţat de Consiliul Local Sibiu şi de Primăria Municipiului Sibiu.

Lasă un răspuns