us English
 

De ce istoria la Gimnaziu – 2016

februarie 28th, 2016 | Postat in Uncategorized

Necesitatea unei reforme profunde a curriculei şcolare este absolut necesară în condiţiile în care sistemul educaţional românesc nu face faţă nevoilor atât ale elevilor, cât şi ale părinţilor şi societăţii. Însă, modul intempestiv cu care se doreşte realizarea unui asemenea demers extrem de important ridică semne de întrebare asupra capacităţii de a fi pusă în practică o asemenea reformă curriculară. Lansarea în dezbatere publică a planurilor cadru pentru nivelul gimnazial, transformată, din păcate, într-o competiţie între reprezentanţii din minister ai disciplinelor şcolare pentru obţinerea unui număr cât mai mare de ore, cât şi de imagine publică, demonstrează o abordare neprofesionistă. Credem că pentru reformarea sistemului educaţional e nevoie de un set de măsuri integrate, eficiente, logice şi cumulative.

  1. Stabilirea clară a scopurilor educaţionale pentru ciclul gimnazial şi corelarea lor cu cele de la sfârşitul ciclurilor primar şi liceal

În primul rând este necesară stabilirea în mod clar a scopurilor educaţiei pentru ciclul gimnazial, adică ce trebuie să ştie,  ce ştie să facă şi de ce abilităţi are nevoie pentru a pune în practică ceea ce ştie absolventul de gimnaziu la finele clasei a VIII-a. Stabilirea clară, integrată şi logică a finalităţilor educaţionale pentru ciclul gimnazial trebuie strâns corelată cu nivelul cunoştinţelor dobândite la intrarea în ciclul gimnazial şi, în acelaşi timp, cu  finalităţile ciclului liceal. Lipsa unei asemenea definiri a finalităţilor educaţionale face ca întreaga dezbatere din momentul de faţă să nu deţină nicio relevanţă practică şi, cel mai important, anunţă eşecul unei reformări făcute în grabă şi fără stabilirea clară a unei continuităţi curiculare pe toţi cei 13 ani de studiu (inclusiv clasa pregătitoare). O asemenea abordare riscă să determine păstrarea problemelor actuale ale sistemului de învăţământ – lipsa unei continuităţi educaţionale, trecerea de la ciclurile şcolare – primar, gimnazial şi liceal, fiind abrupte, fără continuitate.

Existenţa unei asemenea continuităţi corect definită permite o adevărată observare a parcursului unui elev pe durata şcolarizării sale, precum şi intervenţia în contextul în care apar sincope în evoluţia şcolară. De asemenea, existenţa unei continuităţi atât la nivelul competenţelor şcolare cât şi la modul în care sunt definite conţinuturile permite stabilirea unei reale progresii şcolare, utile atât pentru elevi, cât şi pentru părinţi, dar şi pentru cadrele didactice. Evaluările intermediare (clasele a II-a, a IV-a, şi a VI-a), alături de cea finală de la finalul ciclului gimnazial pot constitui repere în măsurarea activităţii cadrelor didactice prin raportarea la istoricul elevilor, climatul social din care provin, etc., şi nu cu valoare strict formală cum se întâmplă în prezent. Ele pot constitui şi criterii în parcursul viitor al elevului, înlăturând criteriul actual de admitere în liceul – media anilor de studiu. Păstrarea criteriului mediei anilor de studii  în admiterea în ciclul liceal nu face decât să pună presiune pe elevi, obligaţi să înveţe şi ceea ce nu le place, pe părinţi care fac presiuni atât asupra propriilor copii cât şi asupra şcolii cât şi pe şcoală apărând discipline care monopolizează actul educaţional (Limba română, Matematică), celelalte fiind simple discipline de rang II sau III. Realitatea arată că profesorii disciplinelor “neimportante” suportă presiuni ridicate din partea conducerii şcolilor şi a familiilor elevilor, notarea cu o notă “nepotrivită” atrăgând  în cele mai multe cazuri  presiuni manageriale.

În acelaşi timp, stabilirea clară a unei continuităţi a celor trei cicluri dă posibilitatea introducerii unui sistem prin care de defineşte profilului educaţional al elevului de către psihologii şcolari. Aceştia, prin urmare, pot consilia şi îndruma familia spre viitorul elevului, în funcţie de aptitudinile şi abilităţile elevilor şi nu de criterii subiective (presiunile familiale, sociale, etc.). În prezent, spre exemplu, rolul psihologului şcolar este distorsionat prin impunerea în cadrul normei sale a patru ore de predare, în condiţiile în care planul cadru gimnazial nu prevede existenţa orelor de psihologie!

O altă problemă este cea a definirii conceptului de învăţământ obligatoriu. Ideea a nouă clase obligatorii vehiculată de ministrul educaţiei reprezintă un regres evident în condiţiile în care în momentul actual învăţământul este obligatoriu de 10 clase, fără a lua în seamă şi clasa pregătitoare. O soluţie ar fi  nu aducerea elevului la şcoală ci mutarea şcolii spre elev, prin reînfiinţarea în mediul rural a vechilor şcoli de ucenici adaptate la necesităţile locale. O altă problemă ridicată de continuitatea sistemului educaţional este dată de ponderea în cadrul învăţământului liceal a liceelor teoretice, tehnologice şi vocaţionale. Stabilirea clară a unui raport nu face decât echilibreze sistemului educaţional şi pregăteşte pentru elev un traseu educaţional încă de la jumătatea ciclului gimnazial.

 

II. Planurile cadru – între distorsionare şi interesul societăţii

În al doilea rând, în stabilirea planurilor cadru ar trebui să se urmărească stabilirea unui raport între ştiinţele umaniste şi cele reale. Evoluţiile şi nevoile societăţii indică deficiente majore tocmai la aceste discipline din a doua categorie. Puncte slabe la testele internaţionale constau în înţelegerea deficitară unui text, incapacitatea elevilor de a se exprima, lipsa capacităţii de a interpreta critic o/mai multe informaţii, incapacitatea elevilor de a pune în practică conceptele teoretice învăţate la şcoală. Limitarea numărului de ore tocmai la disciplinele umaniste ridică semne de întrebare asupra viziunii ministerului şi ale instituţiilor subordonate (C.N.E.E.; I.Ş.E. etc.) asupra adevăratelor nevoi ale societăţii româneşti în momentul de faţă. Articolul 68 aliniatul 1 din Legea Educaţie Naţionale identifică opt domenii de competenţă cheie. Dintre ele, şase se referă la domeniul ştiinţelor umaniste sau au legătură directă cu acestea  (competențe de comunicare în limba română și în limba maternă, în cazul minorităților naționale; competențe de comunicare în limbi străine; competențe sociale și civice; competențe antreprenoriale;  competențe de sensibilizare și de expresie culturală şi competența de a învăța să înveți). Şi atunci vine întrebarea logică – de ce disciplinele umaniste sunt puse la zid, discriminate de planurile cadru propuse?

Prin urmare, stabilirea structurii planurilor cadru propuse în dezbaterea publică arată, în mod evident, lipsa unei strategii clare, coerente, de viitor, cel puţin la nivel public, asupra reformei şcolare. Impunerea oricărei variante din cele propuse în spaţiul public nu este satisfăcătoare deoarece este lipsită de coerenţă, imposibil de aplicat şi realism fiind în mod evident subiective. În concluzie, orice programă şcolară concepută pentru ciclul gimnazial, lipsindu-i finalităţile declarate ale ciclului gimnazial precum şi elementele de continuitate atât faţă de ciclul precedent – primar, cât şi de cel următor – liceal este din start o nouă formă goală, fără fond într-o continuă reformă educaţională postdecembristă.

Conceperea unor programe şcolare care nu au elemente de interacţiune, transdisciplinaritate şi interdisciplinaritate, cel puţin după cum se prefigurează în momentul actual, nu fac decât să perpetueze situaţia actuală din sistemul de învăţământ. Prin urmare, lipsa de transdisciplinaritate nu face decât să ca disciplinele să se dezvolte în mod individual, fără a fi parte a unui întreg educațional, predominarea unor discipline dominante “de primă mână” (matematică, română) şi celelalte devenite “cenuşărese”.

III. Reformă educaţională presupune investiţii în baza materială a şcolii şi cursuri de perfecţionare metodică pentru profesori

În al treilea rând, acest demers curricular şi nu doar de stabilire a unui număr de ore pentru fiecare disciplină pentru a fi pus în practică necesită investiţii în pregătirea profesorilor pentru aplicarea noului concept curricular la clasă şi dotarea materială necesară. În ultimii 15 ani cursurile de perfecţionare metodică adresate profesorilor au lipsit cu desăvârşire, în schimb fiind propuse tot felul de programe de “perfecţionare” ce nu au o legătură directă cu activitatea reală de la clasă. Pe de altă parte, nefinanţarea de către ministerul educaţiei a unor cursuri reale de perfecţionare, deşi în Legea Educaţiei Naţionale există un articol în acest sens – articolul 104, alineatul 2, litera b. reprezintă o gravă încălcare a legii.

Dotarea materială a şcolilor din România lasă mult de dorit. Ministerul Educaţiei Naţionale a înţeles prin finanţarea şcolilor achitarea salariilor profesorilor, iar autorităţile locale plata utilităţilor. Din nou, Legea Educaţiei Naţionale, în acelaşi articol 104, alineatul 2 litera d impune obligativitatea finanţărilor cheltuielilor materiale şi pentru servicii. Din nou, Ministerul nu respectă propria lege care-i defineşte funcţionarea.  Fără aceşti paşi nu facem decât să repetăm greşelile anterioare care au dus sistemul educaţional românesc pe marginea prăpastiei.

IV. O Şcoală deschisă spre societate

În al patrulea rând, şcoala trebuie deschisă spre societate şi nu menţinută într-un “turn de fildeş”. Politizarea excesivă din ultimii ani, deciziile incoerente luate în administrarea Şcolii nu au făcut decât să o izoleze faţă de societate. Acordarea, spre exemplu, de facilităţi fiscale celor ce doresc finanţarea şcolii prin donaţii, dreptul şcolilor, în special al liceelor tehnologice, de a organiza activităţi lucrative, remunerate reprezintă abordări moderne, integraţionale.

 

Istorie vs Educaţie pentru societate

Propunerile pentru modificarea curriculei școlare în ce privesc disciplinele umaniste și în special Istoria sunt complet depășite și nu țin cont de realitățile societății și ale sistemului educațional românesc. Rezultatele obținute de elevii români la testele PISA pentru anul 2012 indică în cazul disciplinei Matematică poziţionarea pe locul 45 din  65 de state participante, iar în cazul citirii/înţelegerii unui text (locul 50 din 65 de state participante). În acelaşi timp, elevii români sunt situaţi la disciplina Ştiinţe pe locul 49 din cele 65 de state participante (Hotnews, 3 decembrie 2013). Concluzia evidentă a acestor date, pe ansamblu, este că întreaga curriculă şcolară trebuie complet redimensionată, reaşezată pe nevoile şcolii şi ale societăţii. În mod special, disciplinele umaniste sunt victima sistemului prost croit de până acum, elevii români fiind în majoritate analfabeţi funcţionali. Însă aceste date nu se regăsesc şi în analiza celor care au elaborat variantele de planuri cadru ce păstrează vechea organizare. În concluzie, cel mai nevralgic punct al învăţământului gimnazial, abilitatea de a dezvolta aptitudini umaniste este din nou sacrificat în dorinţa unora dintre membrii acestor comisii de a acumula glorie deşartă şi, desigur, un statut favorizant pentru disciplinele pe care le reprezintă. Deranjant este faptul că printre cei ce au propus aceste planuri cadru nu se regesc şi reprezentanţi ai disciplinelor umaniste.

Ignorarea acestor realități a făcut ca primele trei propuneri de variante de plan cadru aduse în dezbaterea publică de către minister, precum şi cele alternative apărute ulterior, să păstreze în mare măsură forma actuală a planului cadru, disciplinei Istorie revenindu-i doar 1 oră la clasele V-VII şi două ore pentru clasa a VIII-a. Cei care au propus aceste variante de plan cadru uită, din nou, valenţele educative şi civice ale disciplinei Istorie. Studiul Istoriei este absolut necesar în gimnaziu deoarece elevii dobândesc acum primele noţiuni referitoare la înţelegerea societăţii în care trăiesc şi în care se vor exprima ca cetăţeni în viitor. Istoria, prin temele sale, creează elevului un orizont civic necesar în devenirea sa umană. În acelaşi timp, istoria creează la nivelul elevului spiritul critic, limitat de acele discipline bazate doar pe achiziţie şi lipsa de experiment. Spiritul critic este fundamental în dezvoltarea unor viitori cetăţeni responsabili faţă de ei înşişi cât şi faţă de societate. Plasarea istoriei într-un  con de umbră, tot mai întunecos, îndreaptă societatea românească într-o derută continuă, lipsirea unor repere, incapacitatea unei părţi însemnate a acesteia de a se moderniza sau de a contribui la modernizarea  ei. În concluzie, o explicaţie a derutei şi lipsei de direcţie pe care societatea românească o trăieşte astăzi se datorează strict punerii pe plan secundar a disciplinelor umaniste în raportare cu disciplinele reale. Statul are nevoie dar de informaticieni sau şi de cetăţeni care au ca profesie informatica? Sau poate de populaţie, nu cetăţeni, uşor de manipulat şi minţit. Ce alege ministerul?

Nu în ultimul rând, istoria conservă, valorizează şi promovează, alături de Limba română tradiţia unei naţiuni. Este nevoie să facem un inventar al românilor care s-au jertfit pentru ca acest neam să aibă o tradiţie, o demnitate în faţa lumii şi a viitorului sau o vindem pe arginţi puţini? Este evident că societatea de astăzi se află în marele pericol ca să-şi piardă istoria, limba şi sufletul doar pentru că unii dintre factorii decidenţi au uitat de faptul că s-au născut români. Marele cărturar român Eudoxiu Hurmuzachi face în testamentul său din anul 1857 unul dintre cele mai frumoase apeluri la păstrarea tradiţiei şi neamului: “nu uitaţi că aveţi trei îndatoriri mari şi sfinte, pentru care aveţi să răspundeţi în faţa lui Dumnezeu, înaintea oamenilor şi a urmaşilor voştri; aceste trei îndatoriri sunt: patria, limba şi biserica. Românească este ţara aceasta, în care trăim, câştigată şi păstrată cu sângele străbunilor noştri şi înzestrată cu drepturi româneşti, care nu au putut să apună, pentru că sunt o proprietate nepieritoare a ei. Limba română, sufletul naţionalităţii noastre, pe care ne-am păstrat-o străbunii în timpul barbariei, chiar cu răpunerea vieţii, a fost întotdeauna şi este adevărata limbă a acestei ţări, niciun drept nu s-a aflat la putere ca să o desfiinţeze”  Sperăm că ceea ce au încercat comuniştii în primii ani ai regimului – distrugerea identităţii naţionale  să nu se repete din nou. Dar amintim că aceştia nu au reuşit să îşi atingă scopul şi au sfârşit trecuţi la Indexul Istoriei.

Prin urmare, toate aceste argumente fac ca în ciclul gimnazial elevii să studieze Istoria ca disciplină cu un număr de 2 ore/săptămână. Conţinuturile propuse pentru studiu elevilor, prezentate mai jos, sunt concepute şi adaptate la vârsta elevilor. S-a urmărit eliminarea unor conţinuturi ce ţin de prezentarea factorilor politici, exagerarea folosirii unor termeni istorici şi folosirea unui limbaj adaptat nivelului de dezvoltare al elevilor. În conceperea şi planificarea conţinuturilor s-a urmărit includerea unor teme şi discuţii legate de societatea democratică: Educaţie şi democraţie în lumea greacă – clasa a V-a; Un nou model de societate. Ideologii politice. Curente cultural artistice. Valori ale educaţiei (sec. XVIII-XIX), Democraţie vs regimuri totalitare. Drepturile omului – clasa a VI-a; Noii modele de societate (sec. XVII-XVIII) – clasa a VII-a; Mentalităţi în schimbare (prima jumătate a secolului al XIX-lea), Politică şi societate interbelică. (valori ale constituţiei din 1923) – clasa a VIII-a;  de rolul omului în societate: Societatea medievală. Seniori şi vasali – clasa a V-a;  Omul modern – valori şi principiiSocietatea contemporană: statutul femeii în societate, noi abordări culturale mentalităţi – clasa a VI-a; Regatul dac. Stat şi societate; Identitate religioasă şi culturala românească în evul mediu – clasa a VII-a; Viziuni moderne asupra europenizării societăţii (drepturi şi libertăţi în Constituţia din 1866), Statul de drept şi societatea civilă – clasa a VIII-a.

Din prezentarea succintă a acestor teme propuse rezultă caracterul dinamic al noii viziuni curriculare asupra istoriei fiind incluse teme diferite, caracterul deschis făcându-se posibilă deschiderea spre alte domenii/ştiinţe, perspectivele multiple prin care poate fi studiată istoria, transdisciplinaritate fiind necesare folosirea de informații din alte domenii-științe – geografie, limbi străine, biologie, etc., deschiderea spre nevoile societății contemporane prin includerea de teme referitoare la valorile şi spiritul democratic. De asemenea, conceperea acestui proiect de programă şcolară a ţinut cont de menţinerea a 25% din numărul de ore pentru necesităţile clasei, folosite de profesor pentru a interveni în remedierea sau îmbunătăţirea demersului didactic.

 

Teme propuse în ciclul gimnazial de studiu la istorie

Clasa a V-a

Timp şi spaţiu în istorie;

De la oraşe state la imperii. Viaţa cotidiană (faraon, ţăran, copil)

Educaţie şi democraţie în lumea greacă.

Societate şi civilizaţie romană. Viaţa cotidiană (patrician, plebeu, copii, sclavi)

Moştenirea Romei – Formarea popoarele medievale europene

Societatea medievală. Seniori şi vasali

Oraşul şi satul medieval. Centre de cultură. Arhitectura. Şcoala (orăşeni, ţărani, nobili, statutul femeii)

Mentalități în Evul Mediu.

Viziunea umanistă asupra societăţii. Valori renascentiste.

Societate şi Biserică (sec. XIV-XVI).

Europa şi spaţiile extraeuropene.

Clasa a VI-a

 Sisteme politice la începutul modernităţii.

Omul modern – valori şi principii

Modele politice liberale

Un nou model de societate. Ideologii politice. Curente cultural artistice. Valori ale educaţiei (sec. XVIII-XIX)

Stat şi naţiune în secolul XIX.

Lumea între  cooperare şi conflict în secolul XX – (viaţa unui soldat, femei mobilizate)

Societatea contemporană: statutul femeii în societate, noi abordări culturale mentalităţi

Democraţie vs. regimuri totalitare. Drepturile omului.

Lumea comunistă după al doilea război mondial.

Integrarea euroatlantică

Clasa a VII-a

 Repere identitare ale istoriei românilor

Regatul dac. Stat şi societate

Etnogeneza românească.

Formare statelor medievale.

Identitate religioasă şi culturala românească în evul mediu.

O zi la curtea unui voievod (studiu de caz).

Spaţiul românesc între conflict şi diplomaţie.

Noii modele de societate (sec. XVII-XVIII).

Clasa a VIII-a

 Mentalităţi în schimbare (prima jumătate a sec. XIX).

Revoluţia de la 1848. Primul proiect de ţară.

Formarea şi consolidarea statului român modern.

Viziuni moderne asupra europenizării societăţii. (drepturi şi libertăţi în Constituţia din 1866, curente politice, evoluţii economice).

Constituirea României Mari.

Politică şi societate interbelică. (valori ale constituţiei din 1923, Societatea de la democraţie la autoritarism).

România în al doilea război mondial.

Comunizarea societăţii.

Statul de drept şi societatea civilă.

Autori: 

Iulian Cătălin Nechifor – Colegiul Economic “Octav Onicescu” Botoşani

Jeni Boicu – Liceul Pedagogic “Nicolae Iorga” Botoşani

Tana Onofrei – Colegiul Naţional “A. T. Laurian” Botoşani

Paul Ungureanu – Liceul Teoretic “Grigore Antipa” Botoşani

Sorin Nistorică – Colegiul Naţional “A. T. Laurian” Botoşani

Carmen Vrabie – Şcoala Gimnazială Nr. 12 Botoşani

Ionel Vrabie – Şcoala Gimnazială Nr. 7 Botoşani

Prof. dr. Dănuţ Prodan – Şcoala Gimnazială Nr. 2 Botoşani

Cătălin Nedelcu -  Şcoala Gimnazială “Iordache Pacescu”, Costeşti, jud. Argeş

 

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj: „Am un mesaj puternic legat de planurile-cadru pentru gimnaziu. Istoria şi latinitatea noastră nu sunt de negociat“

februarie 27th, 2016 | Postat in Dezbaterile SȘIR

Sursa: adevarul.ro

Varianta finală pentru planurile-cadru pentru gimnaziu va fi gata săptămâna viitoare, a susţinut Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, într-o conferinţă de presă orgnaizată la Cluj. El a subliniat că dintre toate lucrurile care se vor dezbate, cele privind „istoria şi latiniatea noastră nu sunt de negociat, avem nevoie de ele”.

„Colegii mei lucrează puternic la planurile cadru pentru gimnaziu şi mă bucur că am primit, şi alătăieri, sugestii la de conferinţele asociaţiei părinţilor din toate zonele. Eu nu am o opţiune privind planurile, pentru că dacă mi-aş exprima opinia atunci probabil o să se spună:
Citeste mai mult: adev.ro/o35rm0

De ce avem nevoie de istorie? Interviu cu istoricul Călin Felezeu

februarie 21st, 2016 | Postat in Dezbaterile SȘIR

Educaţia trebuie să ţină pasul cu vremurile pe care le trăim şi să creeze cetăţeni care să gândească singuri şi să se adapteze din mers. „Asta nu înseamnă că îl voi transforma într-un fel de robot care să muncească şi să-şi uite propria identitate. Nu sunt cetăţean european ca să-mi neg originile. Faptul că sunt român mă face să fiu cetăţean european. Iată de ce este importantă studierea Istoriei“, spune Călin Felezeu, istoric turcolog.

De ceva vreme se discută despre ce să cuprindă programa şcolară, se scot materii, se pun altele în loc, se reduc numărul de ore la unele, se trimit scrisori la ministrul Educaţiei ca să nu scoată unele materii, alte scrisori se dau publicităţii cum este cea a Anei Blandiana şi a academicianului Dinu C. Giurăscu. Unii încearcă să-i convingă pe alţii, cu argumente, de ce e nevoie de materii ca Istorie şi Latină.

„S-a creat la nivel naţional o dezbatere publică, mai ales de cele trei planuri-cadru şi la care s-a adăugat, în ultimele zile, al patrulea, care exclude Latina din şcoala, reduce numărul orelor de Română, şi Istoria dispare fiind înlocuită cu o disciplină care se numeşte Educaţie antreprenorială şi vrea să cuprindă cultură civică, drepturile copilului, cultură şi educaţie pentru o cetăţenie democrată”, afirmă Călin Felezeu, decan al facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la UBB.

La cei 55 de ani a văzut multe transformări ale sistemului de învăţământ. Unele bune, altele mai puţin bune. De unele s-a lovit şi el ca profesor în sistemul preuniversitar, cât şi la universitate. Predă Didactica Istoriei (a şi scris o carte pe această temă) şi Istoria Islamului. A trăit o perioadă şi în Turcia fiind director adjunct la Institutul Cultural Român din Istanbul. Pe lângă universitate, Felezeu e vicepreşedinte al Institutului de Turcologie şi Studii central-asiatice din ţară, institut existent la Cluj. A fost în inspecţii prin toată ţara şi cunoaşte sistemul de educaţie.

Consideră că istoria, pe care o predă de ceva vreme, defineşte un neam, dar are şi o funcţie de responsabilizare socială: „În mileniul al treilea omenirea şi noi, locuitorii continentului european, suntem martorii unei importante transformări care ne marchează viaţa, nu numai a noastră, ci şi a tinerei generaţii. În epoca globalizării şi a apartenenţei la marea familie a UE s-ar putea crede, în mod simplist, că omul rătăcit în univers ar putea trăi oriunde fără a fi influenţat de meleagurile natale. Acest aspect ar echivala cu pierderea identităţii proprii şi naţionale. Nu este nimic exagerat în acest avertisment deoarece fiecare om este produsul civilizaţiei în care a apărut, poartă sigiliul locului unde s-a născut. conştient sau nu de această determinare, omul simte şi acţionează în funcţie cu aceasta. Acesta este un preambul care arată cât de mult ne defineşte locul şi care este un sistem de valori al care tinerii se pot raporta. În fond, îi şi responsabilizează. Nefăcând istorie vom asista la absenţa acestei responsabilizări sociale”.

Citeste mai mult: adev.ro/o2q936

Cuvântul profesorului Bogdan Teodorescu, secretar general al SȘIR, la dezbaterea finală a planului-cadru pentru școala gimnazială, de la Biblioteca Centrală Universitară (București, 16 februarie 2016)

februarie 18th, 2016 | Postat in Dezbaterile SȘIR

Aș evidenția pentru început faptul că membrii SȘIR au participat la dezbaterile privind planul-cadru al școlii gimnaziale și au contribuit consistent pe rețelele de socializare, la posturile televiziunilor locale și în presă. Amploarea prezenței noastre a fost de altfel subliniată și în raportul Institutului de Științe ale Educației, prezentat azi, care a analizat dezbaterea, și unde prima tendință evaluată a discuțiilor a fost cea referitoare la susținerea în planul-cadru a limbii române, istoriei (cu 2 ore) și limbii latine.

În această situație, colegii noștri au acționat ca un grup solidar și omogen, conștienți de misiunea lor în școală, și au promovat con brio un examen al demnității profesionale și al coeziunii de breaslă. Cum toate acestea sunt bine știute și au format obiectul participării la discuțiile de azi și altor ante-vorbitori, îngăduiți-mi să abordez două chestiuni generale: una care ține de contextul dezbaterii și de șansele actualei reforme curriculare, cealaltă – care dezvoltă subiectul principal în ce privește locul și rolul istoriei în planurile-cadru.

Am urmărit cu atenție tot ce s-a afirmat vreme de mai multe ceasuri și am ajuns la încheierea că reglementările propuse survin într-un moment complicat. Profesorul Potolea a spus că nu pot fi raportate la Legea Învățământului nr. 1/2011, care, deși valabilă, e pe punctul de a fi înlocuită cu o altă lege, care ar urma să îi ia locul, fiind în curs de dezbatere. Tot domnia sa a sugerat că definitivarea numărului de ore atribuit fiecărei discipline ar fi bine să se facă abia după ce se vor alcătui noile programe, conținuturile cele mai voluminoase având a primi 2 ore în loc de una. S-a discutat de asemenea și despre caracterul de tranziție al acestor planuri-cadru, o decizie în ce privește alcătuirea lor definitivă și punerea lor în funcțiune fiind de domeniul viitorului, pe care ministrul învățământului l-a fixat la 1 septembrie 2017.

În acest context, ne întrebăm totuși și ce garanții politice au fost formulate în așa fel încât, în condiții de deplină coerență și stabilitate, generația școlară aflată acum în clasa a 3-a, dar la porțile bacalaureatului peste 9 ani, în 2025, să-i fie beneficiară. Preluând discuția esențială, considerăm că revizuirea poziției Istoriei în planul-cadru și adăugarea unei ore celei deja existente se justifică întrutotul prin cele patru scopuri educaționale formulate la art. 4 din LEN 1/2011, unde sunt evocate valorile umaniste, toleranța și interculturalitatea, cetățenia democrată și respectul pentru mediul social și cultural. Toate acestea își găsesc împlinirea mai cu seamă în studiul istoriei, un uriaș inventar de fapte și oameni care au trăit experiențe de viață, cu un mers al lucrurilor care a cunoscut împliniri și căderi, toate ajutând la înțelegerea lumii actuale, de o tulburătoare imprevizibilitate. Astfel, prezentul și trecutul își găsesc completarea firească, iar provocările în fața cărora se află omul lumii prezente și viitoare își pot găsi mai ușor soluția din exersarea valorilor născute din reflecția determinată de cunoașterea istorică. Astfel, interesul arătat Istoriei în școală, inclusiv prin sporirea numărului de ore, a devenit o necesitate de neevitat.

[Institutul de Științe ale Educației] Raport preliminar de analiza a rezultatelor procesului de consultare publica privind noul plan cadru pentru gimnaziu

februarie 18th, 2016 | Postat in Dezbaterile SȘIR

Raportul preliminar a fost realizat în perioada 25 ianuarie – 02 februarie și prezintă o sinteză a celor mai importante propuneri colectate în procesul de consultare publică privind variantele de plan-cadru pentru clasele V-VIII, lansate în dezbatere publică de Institutul de Științe ale Educației.

Raportul cuprinde atât rezultatele consultării publice realizate in mediului online, cât și propunerile și recomandările primite din partea inspectoratelor școlare județene, ca urmare a dezbaterilor organizate la nivel local/județean. De asemenea, raportul conține și o sinteză a numeroaselor memorii, puncte de vedere și luări de poziție transmise către Institutul de Științe ale Educației în această perioadă de asociații profesionale, organizații ale societății civile sau alți actori interesați.

În prezent echipa ISE lucrează la o versiune consolidată a acestui raport, ce va oferi o analiză de detaliu a tuturor acestor rezultate și va formula o serie mai cuprinzătoare de concluzii și recomandări.

Raportul poate fi descarcat aici: Raport preliminar – consultare publica_plan_cadru

Scrisoarea deschisă a Fundației Academia Civică, adresată ministrului Educației, Adrian Curaj

februarie 17th, 2016 | Postat in Dezbaterile SȘIR

Stimate Domnule Ministru,

Sunt ani de zile de când marii istorici ai țării își fac datoria ieșind în spațiul public pentru a atrage atenția și a protesta împotriva eliminării treptate a istoriei naționale din programele școlare, atât prin scăderea numărului orelor de istorie, cât și prin predarea ei integrată în istoria universală. Încearcă să se opună astfel unei curricula prin care se transmite elevilor nu capacitatea de rezistență, uneori eroică, a strămoșilor lor, care și-au păstrat identitatea în această vatră pe deasupra căreia se bat dintotdeauna munții în capete, ci dimpotrivă, lipsa noastră de importanță în concertul asurzitor al lumii, condiția de epigoni ai unei istorii atât de insignifiante încât abia dacă merită menționată. Și astfel se completează spălarea creierelor programată în comunism pentru crearea „omului nou”, omul fără memorie, care nu trebuie să știe nici de unde vine, nici cine a fost, ca să poată fi ușor manipulat și împins în direcția dorită. Faptul că această direcție s-a schimbat nu schimbă esența demersului, ci îl face mai înspăimântător.

Timp de 18 ani (more…)

Scrisoarea deschisă a Academiei Române cu privire la proiectele de plan-cadru pentru învățământul gimnazial

februarie 16th, 2016 | Postat in Dezbaterile SȘIR

Domnului prof. dr. ing. ADRIAN CURAJ

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

 Stimate Domnule Ministru,

Academia Română a luat act cu îngrijorare de propunerile formulate în cadrul celor trei variante ale Planului-cadru pentru învăţământul gimnazial din România de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi care se află acum în dezbatere publică.

Subiectul major care îngrijorează mediul academic şi care se regăseşte la nivelul tuturor celor trei variante, nelăsând nicio posibilitate de opţiune profesorilor, este reducerea numărului de ore, până la dispariţia din programă, la discipline fundamentale de studiu, menite să formeze atât cultura generală, cât şi conştiinţa istorică şi identitară a noilor generaţii. Astfel, măsurile propuse de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei anunţă: dispariţia singurei ore de limba latină în gimnaziu, la clasa a VIII-a, amputarea unei ore de limba şi literatura română la clasele a V-a şi a VI-a şi diminuarea drastică a numărului de ore de istorie, oricum insuficiente în urma reducerilor impuse de ultimul plan-cadru din 2001.

Semnalăm că toate cele trei domenii de studiu vitregite de actuala (more…)

O întrebare gravă pentru Ministerul Educației: Unde este componenta identitară din planul-cadru pentru gimnaziu?

februarie 10th, 2016 | Postat in Dezbaterile SȘIR

de prof. Constantin Toader

articol apărut în revista Tribuna Învățământului

 În planul-cadru pentru gimnaziu și documentele-suport nu se afirmă nimic despre identitate, elementul central fiind misteriosul concept de „cultură”. De asemenea, diversitatea înlocuiește identitatea. Ceea ce ne face să ne întrebăm: Cum poți cunoaște și aprecia diversitatea fără a-ți cunoaște și aprecia identitatea? Nu înțelegem de ce planul-cadru și studiile de fundamentare prezumă o Românie multiculturală, când realitatea social-politică, Constituția, legislația, chiar denumirea ministerului de profil indică o Românie formată dintr-o națiune și minorități naționale integrate într-un stat național? Dacă în Constituție se spune, chiar în primul articol, că România este stat național, de ce în planul-cadru viziunea este strict multiculturală? Cui folosește negarea caracterului național al statului român, a existenței națiunii române, a identității naționale? Cine a decis înlocuirea identității naționale cu artificiale identități culturale? Planul-cadru exprimă viziunea statului român, nu a unor „culturi”, ONG-uri, partide, secte religioase sau comunități, precum cea a LGBT. Și atunci, de ce întâlnim această situație total nefirească? Învățământul este public, național, nu multicultural. De aceea, națiunea română nu poate fi înlocuită, pe furiș, cu o puzderie de grupuri așa-zis culturale, caracterizate prin valori diferite, fără să fim preveniți în vreun fel asupra acestei veritabile revoluții. Este inacceptabil ca educația pentru identitate să fie desființată prin planul-cadru, iar disciplinele identitare – Limba română, Istoria, Geografia – marginalizate sever.

O educație pentru apatrizi?

Să înțelegem totuși că națiunea română a dispărut? Când s-a petrecut miracolul pulverizării națiunii într-o mulțime de culturi, cu identități și valori proprii? Care sunt acele culturi din România care trebuie respectate pentru diversitatea lor? De când statul român nu mai este stat național, ci multicultural? Mai există valori comune pe care statul român să le promoveze prin planul-cadru? Care sunt acelea? Când nu ai în vedere identitatea românească, ci obscure identități culturale, dar elaborezi proiecte strategice pentru învățământul public românesc, în numele statului român, beneficiind de autoritatea sa și exprimând punctul său de vedere, nu al unor partide sau ONG-uri, ori al culturilor afro-asiatice, având și carte de iden­titate românească, cum s-ar putea numi substi­tuirea identității românești cu una așa-zis „cultu­rală”, pe care nu o definești în niciun fel? Există cărți de identitate culturale sau multiculturale? Cine le-a emis? De ce identitatea românească nu se reflectă într-un proiect atât de important, precum planul-cadru? Cui îi este rușine de ea? Cine ne oprește să o promovăm și asumăm? Sau această asumare nu este corectă politic? (more…)

[Istoricul Marius Diaconescu] Domnule ministru Curaj, jos mâna de pe „Istorie“! Culmea competenţei în reformarea învăţământului preuniversitar: în loc de „Istorie“ să se predea „Educaţie pentru societate“

februarie 9th, 2016 | Postat in Dezbaterile SȘIR

Specialiştii desemnaţi de Ministrul Educaţiei să coordoneze elaborarea arhitecturii curriculare în învăţământul preuniversitar vin cu propuneri radicale, printre care dispare „Istoria”, fiind înlocuită cu „Educaţie pentru societate”. În clasicul stil românesc reformăm totul până se alege praful!

Conform experţilor, disciplina „Educaţie pentru societate” este „esenţială pentru formarea unei personalităţi echilibrate, conştientă de apartenenţa la o comunitate, la formarea deprinderilor pentru pilonul „să trăim împreună”. Conştiinţa apartenenţei la o comunitate o generează cunoaşterea istoriei, domnilor experţi. Ca să ai o asemenea conştiinţă trebuie să ştii cine îţi sunt strămoşii, cine este poporul tău, care sunt valorile şi realizările poporului tău, trebuie să cunoşti istoria celorlalte popoare ca să ai elemente de comparaţie. Integrarea în Uniunea Europeană nu înseamnă că trebuie să ştergem cu buretele istoria noastră. Da, trebuie să trăim împreună, dar nu trebuie să ne uităm strămoşii. Trebuie să ne cunoaştem trecutul ca să nu mai repetăm greşelile. În care stat din Uniunea Europeană nu se mai predă istoria?

Suntem un popor care mai are nevoie de clarificarea propriei identităţi, dovadă ceaţa în care se zbat românii de peste Prut sau aberaţiile dacismului promovat în articole de tabloid în presa online. Încă nu suntem un stat împlinit. Încă nu ne-am definit locul în Europa. Trebuie să ne cunoaştem istoria pentru definirea propriei identităţi în Europa. Trebuie să ne cunoaştem valorile ca să stăm cu capul sus în Europa. Indiferent dacă susţinem că suntem urmaşii lui Traian sau urmaşii lui Decebal, avem suficiente motive să stăm cu capul sus în Europa, aşa cum stau englezii, francezii, nemţii, ungurii sau polonezii, fiecare mândri de istoria pe care o moştenesc.

Programa disciplinei Istorie trebuie transformată pentru a forma o personalitate echilibrată, conştientă de apartenenţa sa la o comunitate şi capabilă să înţeleagă ce caută celălalt aici, adică să accepte să trăiască împreună cu celălalt, care are o altă origine, o altă istorie, o altă cultură. La programă trebuie lucrat, domnilor experţi, nu să desfiinţaţi disciplina istorie.

Printre modulele noii discipline care înlocuieşte Istoria, în viziunea experţilor ministrului Curaj, „normele de comportament în societate (codul bunelor maniere), prezentat în exemplificări practice din şcoală şi viaţa cotidiană” sunt cap de listă, urmate de „cunoştinţe de legislaţie, drepturile şi îndatoririle copiilor şi cetăţenilor, Constituţia României, fiscalitate, sancţiuni legislative şi administrative”, adică „tot ce are legătură cu viaţa socială şi inserţia adultului în comunităţi îşi găseşte locul la această disciplină”. Sigur Caragiale ar avea o mulţime de subiecte pentru schiţele lui din cauza acestui proiect de înlocuire a Istoriei cu Educaţie pentru societate.

Viziunea nerealistă şi lipsită de pragmatism a experţilor este relevată de modulele pe care le propun la această disciplină: „De la sisteme autocratice la sisteme democratice, Societatea europeană, Educaţie civică, norme de comportament social, Sisteme legislative, Coduri (penal, civil, codul familiei), Legislaţie uzuală, Istoria  sistemelor economice, Educaţie financiară, Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi  ale copilului, Responsabilităţi individuale şi colective, Războaiele în evoluţia umanităţii, Integrarea în piaţa muncii, Pregătirea pentru viaţa de familie, Relaţii de cuplu, Creşterea copiilor, Sensibilitate culturală şi toleranţă la multiculturalism, Axiologie şi valorizare (necesare pentru participarea activă şi responsabilă la viaţa socială), Managementul vieţii personale şi al evoluţiei în carieră, Competenţe antreprenoriale, Selecţia şi procesarea informaţiei, Cunoaşte-ţi aptitudinile, Uniunea Europeană, spaţiu economic şi social comun.”.

Ce găsim în această salată intelectuală (nici măcar exerciţiu intelectual nu îl pot numi): fragmente de istorie, probabil ce îşi mai amintesc domnii experţi din ultimele lecturi în domeniu, amestecate cu noţiuni de educaţie civică sau economică, plus diverse. (more…)

Poziţia Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi faţă de statutul disciplinei Istorie în propunerile de plan-cadru pentru învăţământul gimnazial

februarie 4th, 2016 | Postat in Dezbaterile SȘIR

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei a lansat în dezbatere publică trei variante de plan cadru pentru clasele V-VIII, în care disciplina istorie este grav afectată şi mutilată. În primele două variante istoria are alocată o singură oră pe săptămână pentru clasele V-VII şi două ore pentru clasa a VIII-a, iar în varianta a treia a mai fost pusă o oră la clasa a V-a. Comunitatea academică din Facultatea de Istorie, profesori şi studenţi, nu poate fi de acord cu o asemenea degradare a statutului disciplinei noastre în cadrul programei de studiu pentru gimnaziu  Această continuă diminuare a locului şi rolului obiectului istorie în şcoala românească a început în anii ’90 nu sub forma unei necesare demistificări a istoriei românilor, ci sub aceea a unei aşa-zise demitizări, care nu a fost, în realitate, decât o încercare de a se înlocui nişte mituri cu altele, şi a continuat în primii ani ai noului mileniu, cu prilejul „certei manualelor”, pentru ca, acum câţiva ani să se propună chiar scoaterea din programa de studiu a clasei a XII-a la liceele cu profil tehnologic şi din cea a şcolilor profesionale. Cu alte cuvinte, s-a început cu „demitizarea”, se continuă cu diminuarea şi va urma eliminarea disciplinei din planurile de învăţământ ale gimnaziilor şi liceelor româneşti.

La fel ca în trecut, nici de această dată măsura nu a fost explicată de IŞE şi nici asumată de vreun grup de specialişti în domeniul istoriei. De obicei, în România se spune că „aşa este în Uniunea Europeană”, numai că, de această dată sau şi de această dată, situaţia nu este întru totul adevărată, pentru că în majoritatea ţărilor din Răsăritul Europei, dar şi în multe ţări din Apusul Europei (Italia, Spania, Austria etc.), istoriei, ca obiect de studiu obligatoriu, i s-au acordat două sau mai multe ore pe săptămână. În spaţiul lăsat liber prin eliminarea unei ore de istorie au apărut ad-hoc, ca multe alte lucruri din societatea românească, două discipline Educaţie interculturală şi Educaţie pentru cetăţenie democratică, arondate claselor a VI-a şi a VII-a, care ar fi trebuit, măcar acestea, legate de disciplina istorie, iar nu lăsate în voia soartei, astfel încât singurul beneficiu, pe care îl vor aduce, va fi încărcarea orarului elevilor cu câte o oră în plus.

Argumente pentru păstrarea sau chiar întărirea statutului istoriei în noul plan-cadru pentru învăţământul gimnazial în România sunt numeroase, unele dintre ele fiind expuse cu claritate în ultima vreme, fie de instituţii de profil (Facultăţile de Istorie din Cluj şi Bucureşti), de persoane publice cu înaltă autoritate academică (Ion-Aurel Pop, Bogdan Murgescu, Alexandru Zub), fie cu prilejul unor manifestări ştiinţifice şi didactice, cum a fost, spre exemplu, cea organizată la Inspectoratul Judeţean Neamţ, încheiată cu un manifest şi o petiţie (Memorandumul de la Neamţ sau Apel deschis pentru redarea locului cuvenit istoriei în sistemul de educaţie din România).

Dintre aceste argumente am aminti şi noi:vocaţia interdisciplinară plenară şi dovedită în timp a istoriei ca obiect de studiu, pe care nici o altă disciplină din domeniul larg, numit „Om şi societate”, nu-l are. Un copil, căruia i se dă posibilitatea să studieze temeinic istoria românilor, istoria Europei şi istoria lumii, ceea ce este imposibil în condiţiile planurilor actuale, se va întâlni cu informaţii din alte „istorii”: istoria religiilor, istoria artei, istoria Bisericii, istoria ştiinţei etc., precum şi din domenii de studiu învecinate: geografie, literatură, filosofie etc., care îi vor fi folositoare în foarte multe situaţii în care viaţa îl va aduce, fie că va trăi în România, în altă ţară a Uniunii Europene sau în oricare altă ţară din lume. Apoi, istoria contribuie decisiv la crearea identităţii româneşti a fiecărui individ, îi arată care îi sunt rădăcinile, cum să înţeleagă prezentul şi, măcar în parte, ce să aştepte de la viitor. Tot istoria, predată şi învăţată în şcoala românească, contribuie consistent la crearea conştiinţei europene a elevilor şi la aderarea deplină la valorile pe care Uniunea Europeană le-a făurit şi le promovează. Care alt obiect, din planul de învăţământ al claselor V-VIII, poate să explice elevilor, cu instrumente specifice vârstei, etapele formării României şi ale Uniunii Europene, dar şi pericolele de la graniţele României (mai ales situaţia grea a românilor din Basarabia) şi ale Uniunii Europene? Noi credem că nici unul, în afară de istorie!Acelaşi obiect, istoria, mult vitregit în ultimele două decenii, crează elevilor deprinderea de a citi şi de a gândi critic, în urma căreia pot înţelege diferenţele între sistemul democratic şi sistemele totalitare din trecut şi de astăzi, precum şi marile drame ale secolului XX (cele două Războaie Mondiale, Holocaustul, Gulagul, deportările şi închisorile politice din România etc.) şi, din păcate, ale prezentului pentru unele părţi ale lumii.

Istoria ne ajută să înţelegem societatea în care trăim, cum s-au produs şi se pot produce schimbările, ne oferă un sens al identităţii personale şi de grup, ne faciliteză operaţiunea vital de importantă de a recepta mesajele predecesorilor noştri, spre a le transmite, după ce le completăm cu ale noastre, urmaşilor noştri; istoria ne inspiră, ne atrage atenţia, ne sugerează pericolele, ne face, în ultimă instanţă oameni mai buni. Fără înţelegerea lumii de astăzi şi a modului cum s-a ajuns la ea, am fi incompleţi şi adesea neputincioşi în faţa provocărilor prezentului.

Dacă una dintre aceste variante de plan-cadrul va fi adoptată, iar istoria nu-şi va recâştiga rolul de disciplină fundamentală, ci va fi diluată şi marginalizată, formarea următoarelor generaţii de români va fi dezechilibrată, lăsând loc în mintea şi sufletele elevilor pentru periculoase neînţelegeri ale trecutului, pentru absorbirea valurilor propagandistice antiromâneşti, antidemocratice şi antieuropene şi chiar pentru primejduirea viitorului României şi al Uniunii Europene.

31 ianuarie 2016,

Decan,
Prof. dr. Petronel Zahariuc

Text preluat de pe site-ul Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi