us English
 

Relu Stoica – Istoricul Colegiului Național „Mihai Eminescu”, Buzău, 1919-2013

mai 21st, 2014 | Postat in Recomandările SȘIR
Relu Stoica

Istoricul Colegiului Național „Mihai Eminescu”, Buzău, 1919-2013

Buzău, Editgraph, 2013.

ISBN 978-606-663-109-9

După 1990 cu deosebire, mulți profesori interesați de istoria locală s-au dedicat cercetării trecutului școlilor în care au profesat o perioadă mai lungă sau mai scurtă, uneori cu excelente rezultate, concretizate în monografii nu numai de valoare documentară. Aproape centenar, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău a făcut în 1969 obiectul unei asemenea investigații. Lucrarea pe care v-o prezentăm, cu un alt autor și cu cincizeci de ani mai târziu, …nu doar continuarea, ci și completarea operei antecesorului. Într-o bună tradiție, istoricul acestei instituții de cultură este segmentat pe trei mari perioade ordonate în jurul celor peste 40 de ani de regim comunist, înainte (1919-1948), în vremea (1948-1989) și evident după (1990-2013), cu toate schimbările pe care le-a cunoscut școala noastră de-a lungul atâtor reforme. Nici școala din Buzău n-a rămas în afara lor și urmărim astfel cum un liceu de fete s-a transformat în școală medie, mai apoi din nou în liceu, pentru ca în anul 2000 să devină colegiu național. (more…)

Gheorghe Vlad – Carol I, ctitorul independenței și modernizării României

mai 21st, 2014 | Postat in Recomandările SȘIR
carol-i_coperta_gheorghe_vlad_ssir

Gheorghe Vlad

Carol I, ctitorul independenței și modernizării României

Alexandria, Editura Tipo Alex, 2013

 

Apropiatul centenar al morții lui Carol I a prilejuit și apariția acestui volum care, alăturat altora ale aceluiași autor, constituie o veritabilă istorie a familiei regale românești, la granița dintre studiul științific și narațiunea romanțată. Expunerea subiectului a urmat un traseu cronologic în general validat de cercetări anterioare: primii ani dominați de marile dificultăți ale acomodării unei monarhii străine cu realitățile autohtone, timpul independenței și al Regatului, concordant cu „marea guvernare liberală”, împreună cu care Carol I a ctitorit modernitatea românească, perioada de prestigiu de la începutul secolului al XX-lea, tulburată de marile răscoale, și sfârșitul, grăbit poate și de dezacordul dintre rege și poporul său, cel dintâi punând onoarea și cuvântul dat deasupra rațiunii de stat.

Domnul Gheorghe Vlad, ale cărui cărți au mai fost aici prezentate, este un distins profesor de istorie care a acumulat de-a lungul anilor nu doar o consistentă experiență didactică, ci și dorința de a împărtăși unui public mai larg concluziile multelor sale lecturi în specialitate. Aproape încheind ciclul de monografii consacrat familiei dinastice românești, acest volum ne atrage încă o dată atenția asupra unui timp istoric și a unei personalități fără de care înțelegerea lumii de azi ar fi imposibilă.